Mihai Fifor: ”Falcă perpetuează moartea clinică a sistemului energetic arădean pe buzunarele cetățenilor”

by Andreea Radu

Președintele Consiliului Național al PSD, senatorul de Arad Mihai Fifor, subliniază că social-democrații arădeni nu au cum să fie de acord cu majorarea abuzivă a tarifului la energia termică iar în consecință, consilierii locali municipali PSD au votat, ieri, împotriva demersului absurd a lui Gheorghe Falcă.

„Încă din start am deschis frontul pentru o discuție serioasă, argumentată pe tematica CET, una pe care Gheorghe Falcă a respins-o, recurgând la cea mai absurdă soluție posibilă, majorarea tarifului Gigacaloriei la 400 lei.

Măsura lovește din plin în arădeni și așa greu încercați de un regim fiscal piperat, pe plan local, impus de aceeași administrație liberală păpușată de Falcă.

De ani de zile primarul a intrat într-o buclă a absurdului, neasumându-și politic sau administrativ proasta gestiune a CET, pierderile imense din rețea, cu consecințe incalculabile pentru populație. Am vorbit de nenumărate ori despre jaful de la CET Arad, societate în subordinea Primariei municipiului. Ani de zile de lipsă de investiţii in reţele, peste 8 milioane de euro din programul de reabilitare a reţelelor cu sprijin elvetian pierduţi din indolenţa lui Falcă, capuşarea şi politizarea socieţii, toate au dus la ceea ce avem azi în mod real: peste 40% pierderi pe reţeaua de termoficare.

Anul acesta a preferat din nou să mintă, aruncând vina în mod imaginar pe Guvern, cu referire la Ordonanța 114, care în realitate modifică doar contribuția către ANRE a titularilor de licențe din domeniul energiei electrice și/sau al gazelor naturale, în timp ce pentru activitatea de termoficare rămâne la 0,1%. Așa că argumente ZERO din partea lui Falcă.

Ieri, mașina de vot a PNL a legitimat încă o dată delirul de grandoare al primarului, măsură care umflă factura la încălzire a arădenilor cu aproximativ 120 lei. Dacă până acum, prețul gigacaloriei a fost de 360,49 lei, iar subvenția pe care o oferea Primăria 86,64 lei, acum, în urma trecerii proiectului de hotărâre, prețul gigacaloriei va fi 596 lei, iar subvenția 204 lei, deci vorbim de o creștere de trei ori.

Sigur că echipa de consilieri locali municipali PSD a votat împotrivă și asta pentru că suntem convinși că nu astfel se administrează un oraș, prin creșteri succesive de taxe locale și impozite ori tarife la serviciile de bază destinate cetățenilor.

Noi am venit cu soluții în permanență, cu analize fundamentate și apertură spre dialog argumentat însă Falcă a preferat să perpetueze moartea clinică a sistemului energetic arădean pe buzunarele oamenilor din acest oraș. Acesta este Aradul confiscat de 14 ani de o administraţie incompetentă şi iresponsabilă, care poartă un singur nume: Gheorghe Falcă.”, afirmă senatorul social-democrat Mihai Fifor.

 

Facebook Comments