Ziua Armatei României reprezintă un reper important, nu doar în calendarul tradițiilor militare, ci pentru întreaga noastră națiune, o zi în care cinstim trecutul glorios al armatei noastre, în care prețuim prezentul și ne gândim cu speranță la viitor.
La Păuliș și la Carei, în București și în marile orașe, în cimitirele și la monumentele comemorative de război din țară sau peste hotare, depunem astăzi coroane de flori și ne plecăm frunțile în semn de omagiu și veșnică pomenire a celor căzuți în marile războaie.
Sacrificiul și sângele eroilor națiunii au impus România în rândul statelor independente ale Europei sfârșitului de secol XIX – la Plevna, Grivița ori Smârdan.
Urmașii lor, prin răsunătoarele izbânzi de la Mărăști, Mărășești, Oituz și alte legendare câmpuri de bătălie ale Primului Război Mondial, făceau posibilă Marea Unire din 1918.
Nu vom uita, niciodată, curajul si daruirea celor căzuți sub drapel, în ultimele două decenii, în misiunile internaționale, ori în acțiunile desfășurate în țară.
Le datorăm veșnică recunoștință și vom fi permanent aproape de familiile lor, pentru că Armata României a fost și va rămâne întotdeauna o familie unită.
Cu prilejul Zilei Armatei României, doresc să transmit tuturor militarilor care își servesc țara sub drapel, în rândul cadrelor active, în rezervă sau retragere, cele mai alese gânduri de prețuire și respect.
Dumnezeu să binecuvânteze Armata României !
La mulți ani! Onoare si Patrie!
Deputat Mihai Fifor
Președinte PSD Arad
Biroul de Presă al PSD Arad