Mihai Fifor: „Copiii defavorizați din Arad au nevoie de tablete, nu de jocurile politice ale liberalilor”

by Andreea Radu

Arad. Senatorul PSD Arad Mihai Fifor îi solicită primarului interimar Călin Bibaț să lase deoparte jocurile politice și să convoace cât mai curând o ședință a Consiliului Local Municipal Arad, pentru a se aproba achiziția de tablete care urmează să fie distrubite gratuit copiilor defavorizați din Arad. În acest sens, consilierii PSD au depus săptămâna trecută un proiect de hotărâre, care însă nu a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței de joi.

„Copiii defavorizați din Arad au nevoie de tablete, nu de jocurile politice ale liberalilor. În ședința de joi, primarul interimar a promis că în această săptămână va fi aprobat proiectul PSD privind achiziția de tablete. Deocamdată, nici măcar nu a fost convocată ședința, iar în tot acest timp copiii pierd o parte importantă din materie, pentru că nu pot participa la aceste cursuri online. Ni se spune că acum numără cei de la Inspectoratul Școlar câți copii sunt defavorizați în Arad, deși instituția respectivă ar fi trebuit să dețină deja aceste date.

Observ că domnii de la PNL sunt într-o continuă campanie electorală, într-o permanentă luptă pentru imagine, domnul Bibarț împarte cutii de bere celor de la salubritate, tovarășul Ghiță Falcă se joacă cu Marcela, la iarbă verde, în timp ce arădenii au trebuit să stea în casă de 1 Mai, pentru că legea nu-i egală pentru toți, în județul ultimului baron PDL. Ar fi momentul ca războiul din PNL Arad, pentru ciolan, evident, doar nu pentru interesul arădenilor, să nu mai afecteze bunul mers al administrației locale. Faceți-vă timp, domnul Bibarț și pentru copiii fără posibilități materiale din municipiul Arad, care merită și ei o șansă la educație, și convocați de urgență ședința Consiliului Local Municipal, ca să votăm achiziția de tablete. Celelalte municipii din vestul țării sunt cu mult în fața noastră și la acest capitol, fiind deja achiziționate tabletele și distribuite copiilor“, declară senatorul PSD Arad Mihai Fifor.

 

 

Facebook Comments