Mihai Fifor: „Cionca spune că CJA a alocat 7 milioane de euro Spitalului Județean, dar medicii n-au nici măcar echipamente de protecție“

by Andreea Radu

Arad. Președintele CJA, Iustin Arghir Marinel Cionca, susține că, de la declanșarea stării de urgență în România, Consiliul Județean Arad a direcționat spre Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad fonduri în valoare de peste 34 de milioane de lei (aproximativ 7 milioane de euro). Conducerea CJA trebuie să prezinte public pe ce s-au cheltuit acești bani, în condițiile în care personalul medical a acuzat în ultima lună lipsa echipamentelor de protecție si achizitionarea cu nepermis de mare întârziere a aparaturii medicale pentru testarea arădenilor

 

„Aflăm de la domnul Cionca, că instituția pe care o conduce a direcționat către Spitalul Județean Arad aproximativ 7 milioane de euro de când a început criza coronavirusului. Cine citește declarațiile președintelui CJA, făcute în cadrul conferinței de presă de ieri, va crede că la Arad totul e perfect în ceea ce privește lupta cu acest virus periculos, COVID-19.

Din păcate, lucrurile nu stau deloc așa cum le prezintă, cu maxima ipocrizie si cinism, urmașii fostului PDL și unul dintre promotorii tăierii salariilor și pensiilor în România anului 2010.

Aradul e pe locul al treilea la nivel național ca număr de cazuri confirmate, Aradul e locul al treilea la numărul de cadre medicale infectate cu COVID-19, Aradul are aproximativ 10 la sută din decesele înregistrate la nivel național. Sunt cifre care ar trebui să ne îngrijoreze și să îi facă pe mai marii județului să inceteze să minta si să ascundă adevărul și să găsească soluții reale, nu pe hârtie, pentru a stopa răspândirea coronavirusului în județul Arad, dar mai ales în spitalele aflate în subordinea CJA.

În loc să caute aceste soluții, cei de la CJA sunt preocupați de propria imagine si de campania electorala, transmit zilnic tot felul de date care-i avantajează, scot pe piață niște cifre aiuritoare, în timp ce numărul mare de cazuri și decesele sunt ținute la sertar, nu vorbește despre ele nici Cionca, nici făuritorul de depozite de paturi prezentate ca spitale, pe numele său de scenă Sergiu Bîlcea.

Domnul Cionca spune că s-au alocat în ultima lună 7 milioane de euro Spitalului Județean Arad. Președintele CJA este obligat să iasă public și să prezinte, leu cu leu, ce s-a făcut cu acești bani, în condițiile în care medicii s-au plâns săptămâni întregi că nu au măști, mănuși, combinezoane, echipamente de protecție, fiind complet descoperiți în lupta cu acest virus blestemat, iar drept urmare peste 50 de cadre medicale din județul Arad s-au infectat cu COVID-19.

Unde sunt milioanele de euro, din donații, unde sunt milioanele de euro din buget, când medicii n-au măști, mănuși, combinezoane, nici acum, în unele secții ale spitalului? Pe ce ați putut cheltui 7 milioane de euro, când noul spital al Lipovei, la cheie, costă aproximativ 5 milioane de euro, o clădire de mii de metri pătrați pe două nivele?

Chiar vă bateți joc de arădeni, de banii cetățenilor care plătesc an de an sume importante la buget, în speranța că vor putea beneficia de servicii medicale de calitate, ca în final să ajungă, unii dintre ei, în spitale ale groazei, cum a fost catalogat de pacienți Spitalul TBC din Grădiște?

În final, domnule Cionca, vă solicit să prezentați public, de urgenta, o situație cu sumele cheltuite în ultima lună la Spitalul județean Arad, ce achiziții s-au făcut din aceste milioane de euro alocate de CJA, care au fost procedurile de achiziție, prețul la care a fost achiziționat fiecare produs în parte.

Arădenii au dreptul să știe dacă banii pe care îi plătesc la buget au fost folosiți în favoarea lor sau în favoarea unor pușculițe de partid si grupuri de interese afiliate PNL.”, declară senatorul PSD Arad Mihai Fifor.

 

Facebook Comments