MIHAI FIFOR: „BUN VENIT PE PLANETĂ, DOMNULE FALCĂ!“

by Andreea Radu

Senatorul Mihai Fifor remarcă cu amuzament faptul că primarul Aradului s-a trezit pentru un moment din obişnuitele tirade SF şi preia în regim de “copy-paste”, informaţiile legate de stadiul lucrărilor la pasajele de pe centura Aradului, aspecte transmise de senator în 16 februarie după întâlnirea cu ministrul Transporturilor, Dan Costescu.

“Ar trebui să-i urez edilului “Bun venit pe planetă” pentru că astăzi ne surprinde cu o postare pe Facebook care în ciuda caracterului tendenţios şi vădit propagandistic nu face altceva decât să reia concluziile ultimei mele întrevederi pe tema pasajelor cu ministrul Costescu. Ceea ce uită în mod intenţionat să precizeze primarul este faptul că finanţările pentru pasaje au fost tăiate succesiv de Guvernele Boc şi Ungureanu, lucru demonstrat de noi cu acte, puse la dispoziţia presei. Pentru că îl suspectez că este deja ocupat să-şi caute un job, începând din luna iunie, îi mai dau o informaţie lui Falcă şi anume că  în urma întâlnirilor succesive cu ministrul am informat arădenii încă din 7 decembrie 2015 asupra evoluţiei finanțării pasajelor, pornind de la urgentarea procedurilor de achiziţii publice prin SEAP şi etapele planului de acţiune pentru perioada următoare. Aşa că da, comunicarea cu ministerul chiar funcţionează, primul pasaj va fi finalizat în toamnă şi îi urez în continuare meditaţie plăcută primarului în universul virtual pe care şi l-a construit şi din care nu poate să evadeze”, afirmă senatorul Mihai Fifor

Facebook Comments