Mihaela Rădulescu s-a născut pe 3 august 1969 la Piatra Neamţ şi este una dintre cele mai apreciate şi mediatizate vedete tv din România, dar în tinereţe nici nu visa să ajungă vreodată să lucreze în televiziune, pasiunea şi ocupaţia ei fiind sportul.Astfel, în tinereţe, Mihaela Rădulescu a fost instructor de fitness, şofer de taxi şi secretara primului purtător de cuvânt al Guvernului.
În presă, vedeta a intrat în 1994, primul ei loc de muncă în domeniu fiind la Tele7abc, după care a plecat la PRO TV. Faima ca cunoscut-o la Antena 1, cu emisiunea „Duminica în familie”. Între timp, ea a fost invitată, dar şi gazda mai multor emisiuni la diverse posturi de televiziune.
În ceea ce privește viața personală, Mihaela Rădulescu a fost căsătorită de trei ori. În 1989 a mers la altar cu Bogdan Rădulescu, al cărui nume l-a şi păstrat, numele ei de fată fiind Ţiganu. Apoi, în 1997 s-a căsătorit cu Ştefan Bănică Jr., de care a divorţat acuzându-l că a înşelat-o, iar ultimul mariaj a fost cu omul de afaceri Elan Schwarzenberg. Cei doi s-au căsătorit în 2004 şi au divorţat în 2008. Mihaela are împreună cu ultimul soţ un băieţel, Ayan.
Din 2008 și până la finalul anului 2014, vedeta a format cu cuplu cu prezentatorul tv Dani Oţil, care e cu 11 ani mai tânăr decât ea.
În octombrie 2015, cu ocazia unui interviu, Mihaela Rădulescu l-a cunoscut pe Felix Baumgartner, austriactul devenit celebru după ce a sărit din stratosferă. Cei doi au aceeași vârstă, dar împart și pasiunile pentru sporturile extreme. ”S-a format o legătură între noi doi din prima clipă în care ne-am văzut. Ne potrivim perfect, e o fată foarte amuzantă, are multă grijă de mine, facem multe lucruri împreună și mă sprijină”, povestea în urmă cu un an Felix.
Sursa: libertatea.ro