La câteva zilei după ce a spus că oamenii cu altă orientare sexuală sunt „anormali”, Mihaela Rădulescu şi-a cerut scuze oficial, conform Ring.ro.
Mihaela Rădulescu îşi cere scuze celor care au citit mesajele extrem de dure lansate de ea. „Îmi cer scuze tuturor celor care au citit articolul meu, atât prieteni dragi, cât şi persoane pe care nu le cunosc şi s-au simţit ofensaţi de vorbele mele. N-am avut nicio clipă intenţia de a-i jigni sau de a-i discrimina, aşa cum am demonstrat-o, de-a lungul anilor, prin acţiunile şi declaraţiile mele în viaţa publică sau privată. Alegerile pe care le face fiecare în viaţa personală nu trebuie să fie subiectul unor astfel de dezbateri şi îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce am scris”, a declarat Mihaela Rădulescu.
Mihaela Rădulescu riscă o amendă pentru discriminare din partea statului român, mai exact 100.000 de lei ar putea să scoată diva din buzunar pentru declaraţiile care au stârnit controverse.
Sursa: spynews.ro