Detalii neștiute despre copilăria Mihaelei Rădulescu, una dintre cele mai iubite apariții de pe micul ecran. Vedeta a postat pe contul de socializare un mesaj, în care vorbește despre cea mai frumoasă perioadă din viața ei.
Un film care m-a emoţionat profund – nu numai pentru extraordinara dedicaţie a unui tată grozav, care-şi creşte copilul în bucurie si pasiune pentru sport, miscare, aer liber, dar şi pentru ca mi-a amintit duios de… tatăl meu. Aşa am crescut şi noi, eu si fratele meu. Nu eram bogati, dar aveam tot ce trebuie să aibă un copil fericit – iubirea şi grija unor părinţi minunaţi, care ne-au făcut sa iubim orice fel de sport şi să preţuim exact ce avem şi exact ce simţim. De pus pe gând… şi de aplicat, a scris vedeta pe o reţea de socializare.
Mihaela Rădulescu și-a început viața sexuală la vârsta de 17 ani. Experiența nu i-a fost deloc pe plac.
„Aveam aproape 17 ani, muream de curiozitate și aproape că eu am provocat „experiența”. Iubitul meu mă tot săruta, mă tot amețea, dar era mult prea timid pentru planurile mele. Am preluat conducerea, urmându-mi instinctul, căci experiență nu exista, eram mult mai liberă decât el, care era oarecum îngrozit de ideea dezvirginării. Am consumat întâmplarea, nu mi s-a părut nimic grozav, poate și pentru că am avut ghinionul să încep cu un bărbat stângaci și complexat, în fine, un adolescent chinuit, oarecum de familie, care, cred, că și astăzi are probleme la așternut (să mă scuze!)”, mărturisea Mihaela Rădulescu, care a făcut întrerupere de sarcină la vârsta de 18 ani.
Sursa: libertatea.ro