Alături de Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu pare că a renăscut, iar gândurile pe care le transmite prietenilor săi virtuali sunt mereu cu tâlc.
Vedeta știe că viața este formată atât din lucruri frumoase, cât și din tragedii, așa că le-a dat un sfat tuturor celor care cred că viața se oprește atunci când apare un eveniment nefericit.
Familia Mihaelei Rădulescu trece prin momente grele. Tatăl cumnatei sale a încetat din viaţă. Anunţul a fost făcut chiar de make-up artista, care făcut publică tragedia pe o reţea de socializare prin intermediul unui mesaj sfâşietor. Mihaela a vrut să transmită și ea un mesaj:
„Nimeni nu e scutit de necazuri. Îți moare cineva prea drag, ți se îmbolnăvește cineva prea iubit, afli despre tine că ai vreo boală sau ratezi vreun vis, nu-ți ajung banii sau timpul, te dezămagesc oamenii pe care te bazai, ți se strică vreun pantof preferat, te lasă baltă mașina, îți pierzi slujba, îți pleacă iubita cu altul sau te înșală soțul… Mici sau mari, necazurile vin peste orice viață și, vrei nu vrei, trebuie să ieși din ele. Mai cu zâmbet, mai cu soluții drastice, mai cu ajutor de la familie sau prieteni… Important e să nu rămâi în necaz, să nu crezi că nu există viață după orice încercare grea. Știu “oameni-stâncă”, îi am pe lângă mine… Au trecut prin tragedii de neimaginat și sunt întregi, valabili, mult mai puternici… Nimic din ceea ce trăim nu ne poate ucide pentru totdeauna zâmbetul… Poate că o vreme e mai amar și mai timid, dar e acolo ca să-l folosim când ne-am adunat din bucățile vreunei tragedii personale. Știu și oameni întunecați, care nu mai vor să revină la ei înșiși și care distrug tot în jurul lor, nu doar pe ei… Fug de astfel de oameni dar, dacă-mi sunt dragi, întâi încerc să-i scot la lumina vieții…
Toți putem repara oameni dragi și, mai ales, pe noi înșine. Poate că-s o visătoare fără leac, dar cred cu tarie că iubirea și bunătatea sunt cele mai bune remedii. Așa cum cred și că o stare proastă e ușor de pus la pământ cu o oră de sport aprig, cu muzică energizantă, nu morbidă, cu preocupările care-ți fac plăcere, chiar dacă fac notă discordantă cu ce se întâmplă în jurul tău. Mai ales când ești dărâmat e bine să fii tu însuți și să te bazezi cel mai tare pe tine.
O seara senină e atunci când pui tu stelele pe cer, unde vrei tu…”, a scris Mihaela pe pagina sa de socializare.
Sursa: spynews.ro