Am cunoscut-o de câțiva ani buni pe doamna Mihaela Gărdău, care s-a implicat pe plan local în politică (numai că unora din conducerea filialelor nu le place întotdeauna implicare prea multă, că ajung ei să nu mai poată da ordine). Cam așa am știut-o eu pe doamna Mihaela, întotdeauna implicată, dar dumneaei a fost la o formațiune politică unde tot timpul colegii politicieni se contraziceau unii cu alții. La nivelul județului nostru s-a înființat însă o nouă filială politică, REPER, care s-a interesat de doamna Mihaela Gărdău, pe care au coptat-o în echipa lor .
Văzând, analizând și stând de vorbă cu doamna Gărdău, s-au hotărât la alegerile locale de la Dezna, să candideze pe lista de consilieri locali, unde și-a ocupat locul de frunte de consilier local.
– De când ați intrat în politică doamna Mihaela Gărdău?
– Din 2016 am intrat în USR, dar aici am văzut că nu am cu cine să stau la masă și mi-am dat demisia, fiind dezamagită de ce am văzut că se petrece.
– Nu-i de ajuns să stai sub umbra siglei, trebuie să dovedești că ești om, să ai o coloană vertebrală și pe urmă sigla. Iată că cei din REPER văzând rezultatele dumneavoastră, au hotărât să candidați pe lista de parlamentari la alegerile din 1 Decembrie 2024, din partea REPER Arad. Ce v-a determinat să intrați în politică ?
– Da, în primul rând tineretul trebuie să se implice în viața politică și eu vă spun că este foarte important să poți avea pârghiile principale să pui în aplicare proiecte de hotărâri pentru comunitate, dar avem nevoie și de legi bine făcute și corecte. Vreau să vă spun că la nivelul comunei noastre Dezna am avut multe proiecte. Vreau să mai precizez că la nivelul formațiunii noastre avem oameni capabili și de asta m-am alăturat acestei formațiuni.
– Doamna Mihaiela vă dorim succes!
Mihaela Gărdău (REPER Arad): Tineretul trebuie să se implice în viața politică
Facebook Comments