Miercuri aflăm echipele ce vor juca cu trofeul Cupei României la fotbal, faza județeană, pe masă. Șimandul este ultima în play-out-ul din Liga a IV-a, dar are șansa de a arăta că ar fi meritat să aibă mai multe puncte în clasament cu o prestație bună în Cupă, în vreme ce Viitorul este lider detaşat în seria B a Ligii a V-a, fiind ca şi promovată în elita judeţeană. Meciul dintre Viitorul Arad şi Şoimii Şimand se joacă la Sînleani, acolo unde îşi dispută echipa patronată de Giovanni Catanzariti meciurile de acasă. Un duel şi mai interesant se anunţă cel de la Felnac, unde Victoria vrea să îşi încununeze acest sezon, cu calificare în play-off şi cu trofeul Cupei!
Se anunţă două meciuri echilibrate: Viitorul şi Victoria au avantajul terenului propriu
Trupa lui Ciba vine după evoluţii bune în faţa candidatelor la câştigarea campionatului, ACB Ineu şi ACS Socodor şi teoretic, porneşte cu prima şansă în faţa Zăbraniului lui Mircea Aslău, echipă care însă a renăscut sub comanda „Zimbrului”. Oaspeţii încearcă să îşi salveze sezonul, după ce au ratat prezenţa în play-off, iar câştigarea Cupei ar fi o consolare binevenită. Așadar, mâine, 18 mai, de la ora 17:30, la Sînleani și Felnac se decid finalistele Cupei din faza judeţeană. Se joacă într-o singură manşă, iar în caz de egalitate se trece la prelungiri şi dacă va fi cazul, la lovituri de departajare.