MICII SAHISTI DE LA VADOS ARAD S-AU REMARCAT LA CUPA MEDIATOR

by Sorin Haut

Luna martie pentru șahul juvenil e o perioadă de pregătire intensă în vederea Campionatelor Naționale de copii și juniori care au loc la începutul lunii aprilie în stațiunea vâlceană Călimănești – Căciulata. Astfel, un grup numeros de mici șahiști arădeni de la clubul Vados și de la Palatul Copiilor au participat la un puternic turneu zonal la Timișoara – Cupa Mediator.

Au participat peste 120 de jucători, șahiștii arădeni fiind printre protagoniștii întrecerii, obținând 12 medalii. La openul copiilor de 8 ani, arădenii au făcut legea, dominând concursul cu autoritate. Campion absolut al categoriei a fost Răzvan Unguroiu, primele trei locuri la băieți fiind ocupate de Nichita Gîdinceanu, Filip Magold și Fabian Hălmăjan.

La fete, Oana Babău a jucat foarte bine și doar o ratare în ultima rundă a făcut să termine doar pe 2, bronzul fiind ocupat de Gyarmati Sara, la primul ei turneu omologat. La 10 ani s-au remarcat în mod deosebit fetele, care au obținut medalia de argint prin Sonia Varga și medalia de bronz prin Larisa Șarga. “Veteranii” Victor Moțiu și Alex Balaban – Voia (10 ani) au decis să joace în openul celor mari de 16 ani, unde au obținut premii speciale, locul 1 la 12 ani (Victor) și locul 3 la 12 ani (Alex).

Premii speciale au mai obținut aici, Lorena Guiu, bronz la fete 12 ani, Anamaria Munteanu, bronz la fete 14 ani. Pentru cei mici urmează ultimele teste înaintea finalelor naționale  la Arad – Cupa Primăverii (21-22 martie, Liceul Caius Iacob) – turneu de șah clasic organizat de clubul Vados și Cupa Palatului (28-29 martie, Galleria Arad) – turneu de șah rapid organizat de Palatul Copiilor Arad.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate