MICII HALTEROFILI AI CSM-ULUI AU CUCERIT MEDALII NAŢIONALE

by Sorin Haut

La Botoşani a avut loc Campionatul Naţional de Haltere destinat copiilor cu vârste între 9 şi 12 ani şi a juniorilor cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani. Sportivii pregătiţi de Adrian Jigău şi Pavel Sebeşan la CSM Arad au urcat din nou pe podium, confirmând valoarea şcolii arădene.
Copii 9-12 ani
Danciu Denisa – 11 ani, categoria 36 kg. – 3 medalii de argint
Gabriela Mizsanyin – 12 ani, 36 kg. – 1 loc IV
Adelina Vizitiu – 11 ani, 44 kg. – 3 medalii de aur
Sorin Molnar – 10 ani – 3 medalii de aur
Florin Mizsanyin – 9 ani, 28 kg. – 2 locuri V şi 1 loc VI
Danciu Denis – 10 ani, 32 kg. – 1 loc II, 1 loc III, 1 loc IV
Daniel Jigău – 11 ani, 32 kg. – 1 loc III, 2 locuri IV
Johan Martin Târziu – 11 ani, 45 kg. – 2 locuri IV, 1 loc V
Juniori 13-15 ani
Luciana Condurache – 13 ani, +63 kg. – 3 locuri II
Cosmin Krupla – 13 ani, 36 kg. – 3 locuri I, record naţional la stilul aruncat
Emanuel Danciu – 15 ani, 62 kg. – 3 locuri I
Jigău: “Suntem la jumătate din ce ne-am propus”
De menţionat că Danciu Denis, Daniel Jigău, Johan Târziu şi Sorin Molnar sunt componenţi ai lotului naţional de juniori III, Adelina Vizitiu e în lotul naţional de cadeţi, Daniela Gărgar, absentă din cauza unei accidentări la competiţia de la Botoşani şi Luciana Condurache sunt componente ale lotului naţional de junioare II, iar Cosmin Krupla şi Emanuel Danciu componenţi ai Centrului Olimpic de la Bistriţa. Danciu va fi prezent, în septembrie, în Polonia (Nowy Tomysi), la Campionatul European de juniori II. „Suntem mulţumiţi de aceste rezultate. Nu e puţin lucru să adunăm 21 de medalii din primele 2 competiţii, plus un record naţional. Suntem la jumătate din ce ne-am propus pe 2016”, spune Adi Jigău.

Facebook Comments