Persoanele fizice pot investi, în luna aprilie, în 4 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1,2,3 și 5 ani, cu dobânzi de 3,5%,4%, 4,5% și 5%.
Alternativa de economisire a Ministerului Finanțelor Publice se bucură de un interes crescut al românilor, astfel că, până în prezent, peste 20 de mii de români au investit în titluri de stat mai mult de 1,2 miliarde de lei.
Titlurile de stat pot fi cumpărate: între 2-22 aprilie de la unitățile Trezoreriei Statului, între 2-18 aprilie prin Compania Națională Poșta Română pentru mediul rural și 2-19 aprilie pentru mediul urban prin Compania Națională Poșta Română
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, fără plafon maxim individual de subscriere.
Titlurile de stat care sunt lansate în data de 2 aprilie 2019 sunt în formă dematerializată și au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.
Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate.
De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile și se pot răscumpăra în avans.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă această calitate.
Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.
Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe: www.mfinante.gov.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, www.comunicatii.gov.ro, www.posta-romana.ro.