Mezelurile se numara printre produsele alimentare la mare cautare: ca ingredient de baza în sandvisuri, ca aperitiv la petreceri sau la masa într-o zi oarecare. Oferta de pe piaţa este generoasa, dar unele dintre aceste produse prezinta multe riscuri pentru sanatate, asadar mare atenţie la ce cumperi.
Mezelurile de pui şi curcan
Teoretic, aceste mezeluri nu ar trebui sa ne puna probleme… doar vorbim de pui si curcan, adica doua tipuri de carne slaba si general acceptate în alimentaţia obişnuita. Cu toate acestea, „şunca de pui sau de curcan conţine doar într-o proporţie destul de redusa carne, la care se adauga grasime, amidon, conservanţi, potenţiatori de gust, asadar, un amestec nu tocmai bun. Exista şi variante, mai scumpe, care nu conţin aditivi. Ar trebui sa le alegem pe acestea”, recomanda dr. Serban Damian.
Kaiserul – printre cele mai grase mezeluri
Kaiserul este un produs fabricat din carne de porc, cu grasime, care este fiarta, la care se adauga condimente, dar şi mulţi aditivi: glutamat monosodic, polifosfaţi, carnagenan, nitriţi şi nitraţi. Nu numai ca e un produs foarte gras (40% grasimi, majoritatea saturate), dar conţine şi un veritabil cocktail de E-uri. Nutriţionistul spune ca ar trebui sa îl evitam sau sa îl preparam în casa.
Babic si prosciutto, mezeluri de care ne putem bucura
Salamul uscat babic este un aliment care poate fi consumat ca o delicatesa, mai ales daca este preparat natural, fara aditivi. Nu este un produs prea gras, însa este condimentat şi sarat, ce ar putea pune probleme celor cu afecţiuni digestive sau hipertensivilor. Prosciutto crudo este o alta delicatesa pe care o putem consuma uneori. Reţeta originala presupune uscarea carnii de porc crude, la care nu trebuie sa se adauge aditivi (nitriţi şi nitraţi în special). Daca nu mâncam în cantitaţi mari şi eliminam partea de grasime, avem doar carne, deci o sursa de proteine.
Muschiuleţul, de preferat în mezeluri
Desi nu este o mare diferenţa între consumul de salam, sunca sau alte produse de acest gen, considera medicul, „cele în care se poate identifica muschiul (carnea) sunt mai puţin periculoase decât cele omogenizate”.
Parizerul, cel mai periculos dintre mezeluri
Cele mai multe riscuri le prezinta parizerul pentru ca niciodata nu stim ce conţine cu adevarat. Este un amestec omogenizat din care carnea reprezinta doar o mica parte. În rest, avem faina de soia, amidon din cartofi , E-uri (fosfaţi, coloranţi, substanţe pentru amplificarea gustului), grasime animala. În plus, unele mezeluri sunt injectate cu apa.