Metalul ce reduce gazele toxice ale mașinilor a ajuns de cinci ori mai scump decât aurul

by Cristian Dobre

Rodiul este cea mai importantă marfă a momentului, după ce preţurile metalului au crescut cu peste 30% în acest an, la cel mai ridicat nivel din 2008, alimentat de cererea din partea industriei auto, relatează CNBC.

Rodiul, împreună cu alte metale preţioase, cum ar fi paladiul şi platina, este utilizat de convertoarele catalitice, care dotează sistemele de evacuare auto, reducând emisiile de gaze toxice. Conform S&P Global Platts, peste 80% din cererea de rodiu şi paladiu provine din industria auto.

Rodiul a început anul de tranzacţionare la 6.050 dolari pe uncie, potrivit companiei chimice Johnson Matthey, înainte de a se ridica la 8.200 dolari la mijlocul săptămânii trecute, o creştere de 35%. De atunci preţurile s-au redus uşor la 8.000 dolari pe uncie luni.

Susan Bates, specialist în materii prime la Morgan Stanley spune că majorarea a fost determinată de oferta slabă şi de achiziţiile puternice din Asia.



În 2019, preţurile rodiului au crescut cu 151%. Însă Bank of America consideră că preţul va creşte în continuare, din cauza reglementărilor mai stricte şi a sporirii interesului investitorilor.

„Pe fondul restrângerii ofertei de rodiu şi cu o industrie auto care continuă să se concentreze pe îmbunătăţirea standardelor de emisii, anticipăm că piaţa va ajuge în deficit”, au spus analiştii în noiembrie. „Dincolo de cererea comercială, interesul investitorilor în rodiu rămâne, de asemenea, ridicat, aşa că apreciem că preţurile ar trebui să rămână ridicate.”

Dar pe o piaţă relativ mică pot exista modificări drastice ale preţurilor. Analiştii de la Heraeus au remarcat că din 2003 până în 2008 preţurile la rodiu s-au majorat cu 2.195%, înainte de a se prăbuşi dramatic, potrivit Mediafax.

„Rodiul este o piaţă mai puţin lichidă, astfel încât în ​​perioadele de cerere ridicată preţul se poate mişca rapid, dar salturi atât de mari ale preţului sugerează că există o anumită panică”, a spus Heraeus într-o notă pentru clienţi luni. Firma a menţionat că preţurile ar putea continua să crească „ceva vreme”, stimulate de „legislaţia privind emisiile mai stricte care compensează scăderea vânzărilor auto”.

Rodiul este un metal nobil, din grupa platinei, extras în Africa de Sud, în Munţii Ural, în America de Nord şi America de Sud.

Sursa: descopera.ro

Facebook Comments