Meszar, primul mesaj după promovare: „Şapte ani pentru un vis, am ajuns unde ne este locul”!

by Sorin Haut

Părintele proiectului UTA, Alexandru Meszar, a postat pe pagina sa de facebook primul său mesaj după promovare. Numărul 1 din conducerea „Bătrânei Doamne” ţine să aducă mulţumiri echipei şi staff-ului tehnic, dar şi autorităţilor locale, sponsorilor şi nu în ultimul rând minunaţilor suporteri, aproape de echipă şi în aceste vremuri grele.

7 ani pentru un vis. Am plecat la drum cu un singur vis, să ajungem acolo, unde ne este locul. Am întâlnit pe drum obstacole multe și am avut și momente grele, dar și momente de bucurie. Drumul a ținut 7 ani iar la capătul lui, ca în povești, visul s-a împlinit, am ajuns în liga I. Am luptat împreună până în ultimul minut.

Am ajuns la destinație cu câteva zile mai târziu decât ne-am dorit, iar asta și multe altele ne arată că mai avem multe de făcut. Însă faptul că am ajuns aici, ne-am îndeplinit obiectivul, este lucrul cel mai important acum.

Și faptul că pe acest drum am fost mereu sprijiniți de Arad, de arădeni. Bravo Arad!

Mulțumim mult pentru sprijinul tuturor instituțiilor implicate, în special Primăriei Arad. Mulțumim firmelor din Arad, în special Cotta International. Mulțumim tuturor jucătorilor și antrenorilor care au împins căruța în această perioadă, dar în special lui Sorin Botiș și László Balint.

Și nu în ultimul rând, mulțumim tuturor arădenilor, în special suporterilor. „Fără voi nu ajungeam aici!”

HAIDE UTA, HAI ARADUL, HAI ARĂDENII !”, a scris Meszar pe pagina de facebook.

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate