Deși și-a dorit foarte mult acest lucru, la fel ca toți colegii săi, Cătălin Rizea nu a reușit să ajungă în marea finală de la Chefi la Cuțite, părăsind show-ul chiar în semifinală. Cum era de așteptat, Adda, soția lui, și totodată cea care l-a susținut permanent în competiție, i-a transmis imediat un mesaj partenerului ei de viață, după ce a părăsit concursul!
Veste tristă pentru fanii lui Cătălin Rizea! Din păcate, soțul Addei a părăsit în această seară Chefi la Cuțite, ajungând doar până în semifinală. Chiar dacă nu a trecut în etapa următoare, acesta a demonstrat că este foarte talentat în bucătărie, lucru pentru care s-a bucurat de aprecierea multor telespectatori ai show-ului culinar.
Cătălin Rizea a părăsit competiția Chefi la Cuțite înainte de marea finală!
În urmă cu o zi, Adda l-a „amenințat” pe Cătălin Rizea, spunându-i că-și dorește din suflet ca partenerul ei de viață să ajungă în marea finală și să câștige marele premiu. Cântăreața îi transmitea atunci soțului ei, în versuri, că dacă nu reușește, va trebui să-și ia „adio” de la „desert”.
„Iubire, dacă nu mergi mai departe, o să te omor. Eu o să dorm în pat, iar tu pe covor. Iubire, dacă nu câștigi, dacă nu câștigi, o să te cert și nu mai primești niciodată desert”, îi transmitea ieri Adda lui Cătălin Rizea pe Instagram, în versuri, amuzându-i pe internauți.
Ce i-a transmis Adda soțului ei, după ce a părăsit concursul culinar
Astăzi, chiar dacă a aflat că soțul ei nu a trecut în marea finală alături de Ionuț Belei, Maria Șandru și Roxana Blenche, Adda i-a transmis lui Cătălin Rizea că este mândră de el și că a devenit o inspirație pentru bucătarii amatori și pentru fiul lor, cel mic dorindu-și acum să gătească.
„ADIO DESERT! 😂 Evident ca GLUMESC! Ai demonstrat ca poti! Esti inspiratie pentru orice bucatar amator si cel mai important – esti inspiratie pentru copilul nostru, care acum isi doreste sa gateasca! (i-am cumparat deja bucatarie de jucarie) 😂 Te iubesc!”, i-a spus Adda soțului ei, pe Instagram.
Sursa: spynews.ro