MERGEA SI DRAGANJA AU RATAT CALIFICAREA IN FINALA DE LA ROLAND GARROS

by Sorin Haut

Perechea Florin Mergea/Marin Draganja (România/Croaţia) a fost învinsă, joi, cu scorul de 6-3, 1-6, 6-3, de cuplul spaniol Marcel Granollers/Marc Lopez, cap de serie numărul 12, în semifinalele turneului de la Roland Garros.

Granollers şi Lopez au avut nevoie de o oră şi jumătate şi de cinci mingi de meci pentru a-i elimina pe Mergea şi Draganja.

Pentru învinşi, prezenţa în penultimul act al turneului de Grand Slam de la Paris reprezintă cea mai bună performanţă din cariera lor.

Calificarea în semifinale este recompensată cu 720 de puncte şi un premiu în valoare totală de 100.000 de euro.

Ultimul român care a ajuns în semifinalele unui Grand Slam la dublu masculin a fost Horia Tecău, în 2012, la Wimbledon, când, în echipă cu suedezul Robert Lindstedt, a jucat a treia finală consecutivă pe iarba londoneză.

Sursă: mediafax.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate