Cercetătorii susţin că alimentele bogate în flavonoide, precum merele sau ceaiul verde, pot reduce riscul apariţiei cancerului şi bolilor de inimă. Cercetarea a indicat că în urma consumului a doar 500 de miligrame de flavonoide pe zi se pot reduce semnificativ riscurile apariţiei acestor boli. De reţinut însă, consumul adiţional de flavonoide nu scade riscul apariţiei bolilor de inimă, dar în cantităţi mai mari aceste riscuri scad mai mult în cazul cancerelor.
Cunoaştem vorba aceea ”un măr pe zi ţine doctorul la distanţă”. În cazul acesta, ne ţine la distanţă de cancere şi bolile de inimă. Şi, bineînţeles, aceeaşi teorie se aplică şi în cazul altor alimente bogate în flavonoide, nutrienţi cunoscuţi pentru reducerea inflamaţiilor, dar şi pentru faptul că acţionează ca potenţiali antioxidanţi. Persoanele care au consumat mai multe alimente bogate în flavonoide sunt mai puţin predispuse la deces cauzat de cancer sau boli de inimă spre deosebire de persoanele care au consumat mai puţine alimente care conţin aceşti nutrienţi, arată studiul publicat. Efectele de protecţie pe care le oferă flavonoidele sunt mult mai eficiente în cazul persoanelor care fumează sau consumă alcool, arată studiul condus de cercetătorii Universităţii Edith Cowan din Australia. Descoperirile provin din urjma analizelor făcute pe dietele urmate de peste 53.000 de persoane de origine daneză, pe o perioadă de 23 de ani.
Nicola Bondonno, medic, doctorant al Universităţii Edith Cowan şi cercetor în cadrul studiului, susţine că aceste descoperiri ar trebui să încurajeze oamenii să consume mai multe fructe şi legume, în special dacă se confruntă cu un risc crescut de apariţie a cancerului sau a bolilor de inimă. O cercetare anterioară estimează că 7.8 milioane de persoane din întreaga lume mor prematur în fiecare an din cauza consumului scăzut de fructe şi legume. Acest ”consum scăzut” se traduce în mai puţin de 800 de grame în total, pe zi.
”Cel mai bun lucru pe care-l poţi face pentru sănătatea ta este să nu fumezi şi să renunţi la consumul de alcool”, a declarat Bondonno penru Healthline. ”Dar aceste schimbări ale stilului de viaţă pot fi o adevărată provocare, aşadar încurajarea consumului de flavonoide poate fi un mod prin care se ameliorează creşterea riscului apariţiei acestor boli, dar şi încurajarea persoanelor să renunţe la fumat şi alcool”, a continuat specialistul.
Sursa: csid.ro