MERELE COAPTE TIN MEDICUL DEPARTE

by Cristian Dobre

Nu degeaba se spune că merele ţin doctorul departe. Ele conţin vitamine şi minerale binefăcătoare pentru organism, cum ar fi vitaminele C şi A, acid folic şi potasiu. În plus, ele protejează mucoasa gastrică, sunt sursă de fibre şi uşurează digestia.

De asemenea, merele coapte sunt foarte bune în post, întrucât îţi alină pofta de dulce şi nu au foarte multe calorii. Iată cum să le găteşti!

Mere coapte cu scorţişoară

Ingrediente
– 6 mere; 1/2 cană stafide; 3 linguriţe margarină vegetală; 10 pastile de zaharină; scorţişoară după gust.

Mod de preparare

Curăţă merele şi scoate-le miezul. Aşază-le într-un vas uns cu margarină şi amestecă stafidele, scorţişoara şi zaharina. Umple merele cu acest amestec.

Pune merele la cuptor şi lasă-le să stea jumătate de oră. La final, presară scorţişoară.

Timp de preparare: 30 min

Grad de dificultate: minim

Calorii/porţie: 170

Sursa: clicksanatate.ro
Facebook Comments