Un studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea Northumbria, Marea Britanie, a aratat ca menta si rozmarinul ne ajuta sa imbunatatim memoria. Ceaiul de menta contribuie la imbunatatirea semnificativa a memoriei adultilor sanatosi, iar ceaiul de rozmarin ii ajuta pe seniori sa-si aminteasca sa faca anumite lucruri.
Doctorul Mark Moss si colegii sai de la Universitatea Northumbria, Marea Britanie, au realizat un studiu pe 180 de participanti. Voluntarii au primit aleatoriu fie ceai de menta, fie ceai de musetel, iar inainte au fost rugati sa completeze un chestionar cu privire la starea de spirit.
Dupa o pauza de douazeci de minute, participantilor le-a fost testata memoria, dar si o serie de alte functii cognitive. S-a observat ca ceaiul de menta a imbunatatit semnificativ memoria pe termen lung si vigilenta.
Apoi au fost testate beneficiile rozmarinului si ale lavandei. 150 de persoane peste 65 de ani au luat parte la studiu si au fost impartite in camere unde pregnante erau aromele de ulei de rozmarin sau lavanda.
Apoi au fost supuse unor teste pentru a li se evalua functiile memoriei prospective (de exemplu, efectuarea unei actiuni planificate). Analiza rezultatelor a indicat ca mirosul rozmarinului a sporit vigilenta, imbunatatind functiile cognitive, in timp ce mirosul lavandei a indus starea de calm.
Sursa: sanatate.bzi.ro