Pavel Piroș, președintele Șoimilor Pîncota a avut o surpriză plăcută la meciul de sâmbătă cu CS Caransebeș. Trei vechi prieteni din Ungaria au sosit din proprie inițiativă la Pîncota împreună cu întreg arsenalul necesar preparării unui bogracs pe cinste. Trepiedele de care erau agățate două ceaune au fost instalate chiar în apropierea vestiarelor, iar cu două ore înaintea debutului partidei, cei trei oaspeți au început să curețe cartofii , să tranșeze carnea și să pregătească toate ingredientele necesare unui gust specific acestei mâncări.
În timp ce Șoimii înscriau cele 5 goluri, aburii, fumul și miresmele din ceaune gâdilau nările spectatorilor și probabil și ale jucătorilor.
După meci, aprecierile celor care au gustat din bogracs s-au îndreptat spre cei trei ” bucătari” alături de rugămitea de a mai veni și altădată.
Ioan Hamza