Sâmbătă şi duminică, în sala UAV din Micălaca, are loc prima ediție a Memorialului „Szekely Dionisie – Florian Barna” la box, competiție internațională organizată la iniţiativa Centrului de Excelenţă în Box, cu sprijinul Primăriei Arad şi a unor sponsori. 170 de pugilişti de la peste 20 de cluburi din ţară, dar şi din Germania, Austria, Polonia, Ucraina şi Ungaria îşi vor da întâlnire în ring sâmbătă, de la ora 13, gala preliminară şi duminică, ora 10, finala (intrarea este liberă). În deschiderea Memorialului, sâmbătă, 15 octombrie, ora 11, la sala de box Motorul din Aradul Nou – acolo unde regretații antrenori Dionisie Szekely și Florian Barba au scos campioni pe bandă rulantă – are loc o slujbă de pomenire, urmată de un moment de reculegere la mormintele celor doi din Cimitirul Aradul Nou.
170 de pugiliști din șase țări, la startul întrecerii!
Aradul va fi reprezentat la întrecerea din weekend de pugilişti de la Box Club Ruben Stoia şi Centrul de Excelenţă în Box. „Sunt onorat că am reuşit să mă implic în organizarea acestui Memorial, în amintirea a doi „frumoşi nebuni” ai sportului cu mănuşi, regretaţii Szekely Dionisie şi Florian Barna”, spune Ilie Cheşa, viceprimarul Aradului.