Un colecţionar care a achiziţionat în urmă cu câţiva ani, la o licitaţie, una dintre cele mai complete colecţii cu muzica lui Frank Sinatra şi cu obiecte care i-au aparţinut legendarului artist a făcut recent o descoperire neaşteptată în cutiile cu discuri vechi, relatează luni agenţia DPA.
Jim Mahoney, în vârstă de 59 de ani, a intrat în posesia celor 150 de cutii pline cu mii de înregistrări şi documente în anul 2017, însă de atunci s-a concentrat asupra celor peste o mie de LP-uri ale lui Frank Sinatra şi a discurilor de 45 rpm. Însă, când a lovit pandemia, el a început să îşi dedice orele petrecute la domiciliul său din Oakland, California, frunzărind cutiile cu discuri de 78 rpm, formatul popular în anii ’40, în timpul primilor ani de carieră profesionistă a lui Sinatra.
Mahoney a descoperit astfel pentru prima dată un disc de acetat purtând numele lui Sinatra. ”L-am pus în picup şi am fost foarte surprins să-l aud pe Frank Sinatra cântând a cappella”, a declarat Mahoney, care a colecţionat opera lui Sinatra timp de 40 de ani. Era o melodie intitulată ”Let the Rest of the World Go By”, scrisă în 1919. Willie Nelson şi Leon Russell au înregistrat un succes modest cu această piesă în 1979.
După alte cercetări, Mahoney a fost şi mai uimit. Pe partea B el a descoperit o altă melodie a cappella a lui Sinatra, o interpretare a melodiei ”An Hour Never Passes” aparţinând compozitorului irlandez Jimmy Kennedy. Fiecare parte a discului conţinea de asemenea înregistrări ale lui Sinatra împreună cu o formaţie – ”My Melancholy Baby” şi o altă melodie care nu a putut fi identificată din cauza gradului de uzură.
Niciuna dintre cele două piese vocale fără acompaniament nu au fost menţionate vreodată. Sinatra nu a cântat niciodată aceste piese în concertele sale. Dorind să afle mai multe informaţii, Mahoney a luat legătura cu specialistul şi colecţionarul Ric Ross, cel mai pasionat arhivist şi colecţionar al obiectelor care i-au aparţinut lui Frank Sinatra încă din anii ’60. Discul şi întreaga colecţie i-au aparţinut lui.
”Sunt sigur că Ric Ross ştie mai multe despre mine decât eu însumi”, a declarat chiar Sinatra pentru The Times într-un articol din 1988 intitulat ”Chairman of the Archives”. Ross, în prezent în vârstă de 82 de ani, prezenta o autoritate în ceea ce priveşte viaţa şi opera legendarului artist încât însuşi ”Preşedintele” apela la colecţionar pentru elemente din istoria şi discografia sa.
Mahoney crede în prezent că a descoperit discul de acetat care conţine singurele două înregistrări necunoscute ale lui Sinatra. ”Este foarte neobişnuit că două înregistrări de acest tip să fi scăpat atât de mult timp”, a spus el. ”Şi cred că au fost îngropate în arhiva lui. Odată ce le-a depozitat, nu au mai văzut niciodată lumina zilei”, a spus colecţionarul.
Dar, la fel ca în cazul multor înregistrări descoperite şi nedocumentate, autenticitatea lor este pusă la îndoială de specialişti – chiar dacă artistul în cauză a fost una dintre cei mai emblematice şi mai uşor de identificat voci din secolul XX.
”Nici măcar nu se apropie. Nu este vocea lui Frank. Nu este modul lui Frank de a cânta”, a declarat profesorul de canto Gary Catona, care a lucrat cu artişti precum Barbra Streisand, Pharrell Williams, Michael McDonald şi Sade. Catona a studiat şi a scris despre ”tonul asemănător violoncelului” al lui Sinatra.
„Sunt 100% convins că este Sinatra”, afirmă la rândul său Mahoney. ”Nu mai există nimeni care să aibă stilul său, frazarea lui alungită, timbrul…”, a adăugat el.
Ross este de acord, cu o precizare: ”Am ascultat multe emisiuni radio şi înregistrări din perioada în care se presupune că au fost realizate aceste înregistrări. Ar fi greu să de spus că sunt 100% sigur, dar cu siguranţă sună foarte mult ci Sinatra din 1944 pe care obişnuiesc să-l ascult”, a spus el.
De-a lungul vieţii, Ross a cheltuit zeci de mii de dolari şi la fel de multe ore concentrându-se asupra acestei colecţii. În anii 1960 el a lucrat în marketing şi în managementul afacerilor şi a stabilit relaţii de prietenie şi de afaceri cu reprezentanţii lui Sinatra, dar şi cu producători şi persoane implicate în industria muzicală.
Pentru Ross, a fost o obsesie neplătită însă, curând, aceasta a dat roade. În cazul în care Sinatra sau oamenii săi aveau nevoie de înregistrări vechi sau de detalii autobiografice apelau la el. În schimb, colecţionarul primea rarităţi pentru a le păstra în siguranţă.
Ross a continuat să îşi îmbogăţească colecţia după decesul lui Sinatra, în 1998.
În 2016, Ross a decis să îşi vândă colecţia, care cuprindea mii de înregistrări ale lui Sinatra, dar şi obiecte personale ale artistului, precum brichete, ceasuri, sau bilete la concertele lui, fotografii, căni şi farfurii, între 3.000 şi 4.000 de ore interviuri, note personale şi un calendar cu activităţile zilnice ale artistului pe o durată de cinci decenii.
Jim Mahoney a fost cel care a intrat în posesia colecţiei în urma licitaţiei. El a apelat la Ross pentru descifrarea misterului privind discul cu diametrul de 10 inci, produs de Charles Eckart Co., cu sediul în Los Angeles, companie înfiinţată în 1940.
”Am redus căutarea la sfârşitul anului 1944. Sinatra a realizat mai mult interpretări a cappella pentru Columbia, între ’43 şi sfârşitul lui ’44”, a explicat Ross. ”An Hour Never Passes” a fost publicată la jumătatea lui 1944. În acel an, Sinatra nu a putut înregistra cu formaţia sa de studio din cauza unei greve în industria muzicală. Din cauza incapacităţii de a lansa înregistrări cu orchestră, Sinatra şi alţi artişti au apelat la grupuri vocale pentru armonii şi aranjamente muzicale.
Mahoney este de părere că cele două piese au fost înregistrate pentru radio la 13 septembrie 1944, în direct, în faţa unui public, şi au fost difuzate ulterior, în aceeaşi zi.
Mahoney a luat legătura atât cu moştenitorii lui Sinatra, cât şi cu Sony Music, care deţine Columbia Records. El speră să licenţieze înregistrarea cu Sony pentru o colecţie.
Întrebat dacă Columbia ştie despre existenţa discului de acetat descoperit de Mahoney, Tom Tierney, arhivar şef la Sony Music, a declarat că a vorbit cu colecţionarul şi l-a pus în legătură cu departamentul de profil al companiei.
Autentificarea în astfel de circumstanţe poate fi dificilă. Sinatra însuşi, îşi confunda ocazional vocea cu a altcuiva, notează DPA. Într-un caz devenit faimos, petrecut în 1946, artistul juca poker cu prietenii când la radio s-a auzit vocea unui cântăreţ. Întrebat dacă era el, Sinatra a răspuns afirmativ, însă a l-a auzit apoi pe prezentator spunând: ”Aceasta a fost vocea lui Vic Damone”.
Sursa: agerpres.ro
