Melinte anunţă o UTA războinică: ”Să trecem peste toate!”

by Sorin Haut

UTA intră în linie dreaptă pentru meciul de la Academica Clinceni, care contează pentru etapa 26-a din liga secundă la fotbal. Întâlnirea e programată sâmbătă, 23 martie, de la ora 13 şi va fi transmisă în direct pe Digi Sport, Romtelekom şi Look.

Roș-albii pleacă spre capitală cu gândul de a face uitat ultimul rezultat. ”Ne așeaptă un meci foarte greu, venim după o înfrângere dureroasă. Dar suntem mulți jucători cu experiență în lot, am mai avut parte de asemenea momente, știm că trebuie să trecem peste toate. Nu avem timp să plângem meciul cu Luceafărul, cu o victorie la Clinceni uităm de eșecul de acasă”, a indicat Cristian Melinte, a cărui suspendare a expirat și e gata să reintre în echipa arădeană.

Prin vocea experimentatului mijlocaș, vestiarul arădean îi transmite susținere lui Ionuț Popa, ale cărui probleme de ordin medical îl împiedică să facă deplasarea la Clinceni: ”Îi dorim multă sănătate, îl așteptăm lângă noi. Alături de el suntem mult mai puternici”.

Facebook Comments