Medicul estetician Călin Doboş, a fost condamnat, vineri, la trei ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă. A fost prins în timp ce încerca să părăsească ţara pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac II. El a fost predat Poliţiei din Arad, după care au început procedurile pentru executarea sentinţei.
Medicul Călin Doboş, condamnat la trei ani de închisoare. „În data de 12.12.2020, în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieşire din România, cetăţeanul român D.C., în vârstă de 46 de ani, domiciliat în municipiul Bucureşti, conform rtv.net.
La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile din România, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea din data de 11.12.2020, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, informează, sâmbătă, Poliţia de Frontieră, potrivit News.ro.