Eugen Silviu Poșiar, medic și șeful secției de Medicină Internă din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara, acuzat că cerea mită pentru a pensiona medical angajați de la Penitenciarul din Arad, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită (două fapte), trafic de influență (două fapte) și fals intelectual în formă continuată (două fapte).
În același dosar a fost trimisă în judecată și Elena Corina Iliuță, asistentă medicală la Spitalul Clinic Militar de Urgență din Timișoara, pentru două infracțiuni de fals intelectual în formă continuată.
Procurorii au pus sechestru pe sumele de 156.950 de euro, 6.480 lei, precum și asupra a două monede din metal prețios în valoare de 5.200 lei, ridicate de la Eugen Silviu Poșiar.
Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Timiș, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Ce spun procurorii în rechizitoriu:
Pentru a crea aparența că persoanele respective sufereau de afecțiuni care permiteau această modalitate de încetare a raporturilor de serviciu, medicul Poșiar Eugen Silviu și asistenta Iliuță Elena Corina au făcut mențiuni nereale în dosarul medical al celor două persoane (internări fictive, presupuse proceduri medicale, etc.).”
Sursa: hotnews.ro