Medicina Legală se mută pe Vincențiu Babeș

by Adrian Pavel
„În ședința de astăzi a Consiliului Județean Arad am aprobat indicatorii tehnico-economici și predarea amplasamentului către Compania Națională de Investiții, pentru realizarea noului sediu al Serviciului Județean de Medicină Legală. În prima parte a anului 2021, Consiliul Județean Arad va preda către CNI proiectul tehnic de execuție și autorizația de construire, realizate de către Consiliul Județean Arad“, spune Iustin Cionca.
Serviciul Județean de Medicină Legală nu va funcționa în același corp de clădire cu Spitalul de Oncologie, deci nu va fi relocat în fostul sediu al Serviciului Pașapoarte!
În clădirea care a aparținut DGASPC (imobilul galben, parter+etaj) de pe strada V. Babeș 11-13 și care a fost preluată de Consiliul Județean Arad, se realizează amenajări pentru cabinete medicale și laboratoare specifice Serviciului de Medicină Legală. Este o clădire distinctă de cea a Spitalului de Oncologie, care va funcționa la aceeași adresă, dar în imobile diferite! Tot acolo există și două corpuri de clădire care se vor demola (fosta spălătorie și un depozit) și în zona respectivă se va construi prosectura (morga), care nici ea nu va funcționa în clădirea Spitalului de Oncologie!
Clădirea centrală existentă pe acest amplasament (unde a funcționat Serviciul de Pașapoarte) se reabilitează și se amenajează cu destinația exclusivă de Spital de Oncologie. Aici deja lucrările sunt în fază avansată.
Compania Națională de Investiții urmează, la rândul său, să aprobe indicatorii tehnico-economici ai investiției și având în vedere că proiectul tehnic de execuție și autorizația de construire sunt realizate de către Consiliul Județean Arad, va trece la deschiderea procedurii de licitație pentru execuție, economisindu-se astfel timp prețios.
Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate