Singurii doctori care nu sunt vizaţi de majorările salariale anunţate de Guvern sunt medicii de familie. Aceştia sunt plătiţi în funcţie de serviciile medicale pe care le oferă pacienţilor de pe lista lor. Reprezentanţii medicilor de familie spun însă că măririle salariale sunt meritate, dar sistemul este în continuare subfinanţat.
„Medicii de familie, ca şi cei din ambulatoriul de specialitate, dar şi din centrele de permanenţă sunt plătiţi prin altă metodă, în funcţie de serviciile pe care le efectuează, de listele de pacienţi pe care le au, de numărul de consultaţii şi de anumite tipuri de consultaţii pe care le fac pacienţilor, iar cei din centrele de permanenţă sunt plătiţi pe tarif orar”, a declarat Sandra Alexiu, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei.
„În general, banii care se adună sunt extrem de puţini, la fel cum sunt plătiţi toti medicii din ţara asta. Mai mult, noi avem şi angajaţi. Dacă se întâmplă creşterea salariilor celor care sunt angajaţi în sistem, aşa cum a fost discuţia, să nu uităm că avem angajate asistente din România şi aceste salarii trebuie crescute”, a adăugat Sandra Alexiu.
Sursa: digi24.ro