Este criză de Remdesivir. Medicamentul vital pentru bolnavii de COVID nu se mai găsește în mai multe spitale din țară. Reprezentanții unităților medicale se plâng că mai au doar câteva doze și au cerut urgent să primească noi stocuri. Premierul Ludovic Orban a dat însă asigurări că România are suficiente doze de Remdesivir.
La Spitalul Municipal din Oradea, dozele de Remdesivir ajung doar la pentru câțiva pacienți.
Managerii spitalelor din Galați, toate cu statut COVID, au atenționat conducerea locală, că mai au Remdesivir doar pentru cel mult o săptămână, în condițiile în care secțiile de Terapie Intensivă sunt pline.
La spitalul din Târgu-Jiu mai sunt doar 16 unități. În ciuda apelurilor disperate, premierul Ludovic Orban asigură că România are suficiente doze de Remdesivir.
”Acest medicament există. După informațiile pe care le am, da. Sunt suficiente doze. Faptul că sunt unii președinți de Consilii Județene care spun că nu există Remdesivir, ar trebui să vă uitați cine sunt acești președinți și dacă nu cumva au altă culoare decât culoarea politică a noastră”, a declarat premierul Ludovic Orban.
Sursa: antena3.ro