Meciul dintre Simona Halep, numărul unu mondial, şi australianca Ajla Tomljanovic a fost întrerupt din cauza ploii la scorul 4-6, 6-3, 4-3, 30-15, miercuri, în runda a doua a turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 2.874.299 dolari.
Partida, care dura de două ore şi 6 minute (joc efectiv), va fi reluată joi, la ora 20,00 (ora României), au anunţat organizatorii.
Dacă va trece de Tomljanovic, Halep va juca în optimi, tot joi (vineri, ora 04,00, în România), cu australianca Ashleigh Barty, pe care a învins-o săptămâna trecută la Montreal.
AGERPRES
Facebook Comments