Simona Halep se află în fața meciului carierei. Pentru a doua oară, sportiva de 25 de ani joacă cu trofeul unui Grand Slam pe masă, tot la Roland Garros, turneul disputat pe suprafața ei preferată, zgura.
Pentru a-și trece în palmares Openul francez, ”Simo” trebuie să o învingă în finală (n.n. sâmbătă, ora 16, Eurosport) pe marea surpriză a acestei ediții, Jelena Ostapenko (47 WTA), cea care are niște cifre impresionante la primul Grand Slam la care a depășit turul al treilea.
Astfel, în cele șase partide disputate până la ultimul act, Jelena a adunat nu mai puțin de 245 de lovituri direct câștigătoare, în timp ce, de exemplu, Andy Murray și-a trecut în cont 174, Stan Wawrinka (166), Rafael Nadal (118), iar Dominic Thiem (181).
Mai mult, într-un top în care ținem cont de viteza medie a forehandului, Ostapenko e pe locul 4 (122,4 km/h), fiind depășită doar de Thiem (135,2), Wawrinka (130,3) și Nadal (127,1). Interesant e că Jelena îl depășește la acest capitol pe numărul unu mondial, Andy Murray (117,5).
Traseul Simonei până în finală:
Turul 1: Halep – Cepelova 6-2, 6-3
Turul 2: Halep – Maria 6-4, 6-3
Turul 3: Halep – Kasatkina 6-0, 7-5
Turul 4: Halep – Suarez Navarro 6-1, 6-1
Sferturi: Halep – Svitolina 3-6, 7-6, 6-0
Semifinale: Halep – Pliskova 6-4, 3-6, 6-3
Traseul lui Ostapenko până în finală:
Turul 1: Ostapenko – Chirico 4-6, 6-3, 6-2
Turul 2: Ostapenko – Puig 6-3, 6-2
Turul 3: Ostapenko – Tsurenko 6-1, 6-4
Turul 4: Ostapenko – Stosur 2-6, 6-2, 6-4
Sferturi: Ostapenko – Wozniacki 4-6, 6-2, 6-2
Semifinale: Ostapenko – Bacsinszky 7-6, 3-6, 6-3
De menționat că cele două se vor afla pentru prima oară față în față. ”Voi juca împotriva unui adversar tânăr. Vă aștept la meci pe voi, fanii. Vă mulțumesc.
Sunt multe steaguri românești aici, sper ca la anul să fie unul și la țările câștigătoare. Virginia Ruzici mă ajută mult și sper ca finala să fie una bună”, a spus Simona.
Halep, prima în clasamentul Race To Singapore
Victoria din semifinale i-a adus Simonei și locul 1 în ierarhia Race to Singapore, după ce la începutul turneului era pe poziția a cincea.
Acum, cu cele 1.300 de puncte acumulate, le-a depășit, printre altele, pe Elina Svitolina și Karolina Pliskova.
Simona a rămas favorita bookmakerilor la câștigarea turneului. Dacă la începutul competiției, cota ei la cucerirea trofeului era 4.33, acum a ajuns la doar 1.25, în timp ce dacă pariezi 100 de lei pe Ostapenko poți câștiga de 3,75 de ori mai mult.
”Pariez tot ce am că Simona va câștiga finala”, a spus Pliskova, la finalul semifinalei de joi seara.
„Cred că aş fi bătut 99% dintre fete cu tenisul de azi, dar am avut ghinion să joc cu Simona”, a mai surprins Pliskova.
Pentru Simona, miza e enormă. Dacă se va impune la Roland Garros va ajunge și numărul unu mondial, unul pe care îl vânează în ultimii trei ani.
Pentru Simona, accederea în finala de la Roland Garros reprezintă și o adevărată lovitură financiară: 1.060.000 de euro. Dacă o va învinge pe Ostapenko, suma va ajunge la 2.100.000 de euro.
Precedenta finală disputată de Simona Halep la un turneu de Grand Slam a avut loc cu trei ani în urmă: la Roland Garros, ea a fost învinsă de Maria Sharapova, cu 4-6, 7-6, 4-6.
Sursă: digisport.ro
Finala e sâmbătă, ora 16, în direct la Eurosport 1.