Cluburile, federaţiile şi alte structuri sportive riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei dacă nu vor asigura o distanţă de minimum 2 metri între sportivi în sălile de sport, conform regulamentului privind reluarea începând cu 1 iunie a activităţilor de pregătire fizică organizate în spaţii închise şi diminuarea riscului de infecţie COVID-19, cuprins în ordinul comun emis de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului şi publicat, sâmbătă, în Monitorul Oficial.
De la 1 iunie, pentru reluarea pregătirilor în sălile de sport de către sportivii de performanţă purtarea măştii (medicale/nonmedicale) este obligatorie. Pentru o protecţie eficace, aceasta trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul. Prin excepţie, activităţile fizice intense se pot face fără a purta masca pe figură. Îîn cazul în care o persoană prezintă simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată), aceasta se va izola la domiciliu. În cazul în care o persoană a venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, se va izola la domiciliu şi va respecta măsurile în vigoare.
Măsuri care privesc organizarea activităţii de pregătire sportivă în spaţii închise:
– organizarea spaţiului de pregătire sportivă astfel încât să permită menţinerea distanţei de minimum 2 m între oricare două persoane şi un spaţiu pentru fiecare persoană de 7mp;
– triajul observaţional zilnic la intrarea în sală. Nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată) şi febră mai mare de 37,3°C;
– plasarea recipientelor cu soluţii dezinfectante pentru mâini la intrarea în sală;
– în cazul încăperilor climatizate prin recircularea aerului, se efectuează nebulizarea o dată pe săptămână, în afara programului de lucru şi se efectuează dezinfecţia instalaţiei de climatizare conform instrucţiunilor producătorului;
– suprafeţele şi spaţiile comune vor fi dezinfectate frecvent (cel puţin o dată la 4 ore);
– asigurarea unei ventilaţii adecvate a tuturor încăperilor sau aerisirea lor periodică, cel puţin o dată la 4 ore.
Accesul sportivilor va fi permis doar în urma triajului epidemiologic şi termometrizării, iar acesta trebuie să se facă numai în baza unei programări prealabile. Numărul de sportivi care se antrenează la un moment dat va fi limitat, în funcţie de capacitatea sălii, pentru a se putea menţine distanţa fizică de minimum 2 m între oricare două persoane şi 7 mp/persoană.
Sportivii vor fi instruiţi să îşi spele mâinile înainte şi după terminarea antrenamentului. În cazul în care sala este prevăzută cu aparate sportive, se va evita utilizarea acestora în regim de circuit şi se va încuraja utilizarea unui singur tip de aparat în cadrul aceleiaşi sesiuni de antrenament. Se delimitează spaţiile de exerciţii, cu menţinerea distanţei fizice de minimum 1,5 m între oricare două persoane şi asigurarea unui spaţiu de minimum 7 mp/persoană. Se va asigura aceeaşi distanţă inclusiv între sportiv şi personalul tehnic (antrenor, medic etc.). Se limitează durata antrenamentelor, astfel încât să se poată stabili un orar clar pentru dezinfecţia şi aerisirea riguroasă a sălii. Aparatele sportive vor fi dezinfectate înainte şi după fiecare utilizator. Cu excepţia perioadei de desfăşurare a activităţilor fizice intense, purtarea măştii este obligatorie pe toată durata prezenţei în sală.
Regulamentul interzice folosirea în comun a duşurilor, saunei şi altor zone cu risc mare de transmitere a virusului. Vânzarea şi/sau oferirea de gustări/băuturi în regim de auto-servire nu este permisă; prin excepţie, se permite funcţionarea automatelor de băuturi răcoritoare şi mâncare ambalată, cu condiţia ca acestea să fie consumate în aer liber.
În cazul în care o persoană care participă la activitatea de antrenament este suspectă/confirmată cu COVID-19 se realizează operaţiuni de dezinfecţie a încăperilor respective de către unităţi de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare autorizate.
Începând cu data de 1 iunie se permite desfăşurarea, de către sportivii profesionişti, a activităţilor de pregătire fizică în spaţii închise (cu excepţia sporturilor de contact), cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minim 7 mp/persoană şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
Sportivii, obligaţi să poarte mască până la intrarea în bazine
Sportivii vor fi obligaţi să poarte mască până la intrarea în bazine şi vor avea interzis să scuipe sau să îşi sufle nasul în apă conform în regulamentului privind reluarea activităţii de nataţie în bazinele acoperite şi în aer liber din România începând cu 1 iunie, cuprins în ordinul comun emis de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului şi publicat, sâmbătă, în Monitorul Oficial.
Bazinele de înot/piscinele pot fi umplute cu apă potabilă. În cazul în care apa de umplere se obţine local din alte surse decât de la reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă, aceasta trebuie să fie conformă cu prevederile legale din domeniu. Piscinele acoperite sau descoperite se dotează cu sisteme de filtrare şi dezinfecţie a apei, astfel încât calitatea apei să se încadreze în valorile maxime admise prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 546/2008 privind gestionarea calităţii apei de îmbăiere, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a intra în zona piscinei se va trece obligatoriu prin pediluviu/duş pentru spălarea picioarelor, care va conţine apă tratată cu clor, respectând concentraţia maxim admisă. Se vor curăţa şi igieniza materialele şi instrumentele folosite după fiecare antrenament (plute, labe, palmare etc.). Nu se permite accesul în tribune pentru însoţitori şi/sau spectatori.
Condiţiile de folosire a bazinului şi vestiarelor sunt următoarele: pe un culoar de înot este permis accesul unui singur sportiv; se recomandă instalarea de separatoare între duşuri, în cazul în care distanţa dintre ele este mai mică de 2 m; la plecare, se are în vedere intrarea eşalonată la vestiare, cu evitarea aglomeraţiei şi menţinerea distanţei de minimum 2 m între oricare două persoane şi minimum 7 mp/persoană;
Competiţiile se vor desfăşura fără public şi cu limitarea staff-ului tehnic la minimum posibil. Structurile sportive care organizează competiţii îşi pot modifica normele şi regulamentele specifice ramurii de sport pentru a se adapta la situaţia creată de criză, cu condiţia ca acestea să nu vină în contradicţie cu normele legale în vigoare. Cazarea sportivilor şi participanţilor la competiţii care domiciliază în altă localitate se va desfăşura cu respectarea Ordinului ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al ministrului sănătăţii nr. 1.731/832/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă.
Procedura de gestionare a cazurilor în care apare o suspiciune de infectare cu SARS-CoV-2 este stabilită prin legislaţia în vigoare. În cazul în care se constată simptome de infecţie respiratorie la o persoană aflată în baza sportivă se recomandă:
a) izolarea imediată şi organizarea transportului individual al acesteia la domiciliu şi contactarea medicului de familie;
b) aerisirea, curăţenia şi dezinfecţia spaţiilor în care aceasta s-a aflat;
c) echipamentul de protecţie al personalului de curăţenie se aruncă imediat după terminare în saci de gunoi individuali. Încăperea în care respectiva persoană a petrecut timp îndelungat se închide şi se aeriseşte timp de 24 de ore.
Începând cu data de 1 iunie se permite organizarea şi desfăşurarea în bazine acoperite sau aflate în aer liber, a activităţilor de pregătire fizică a sportivilor profesionişti şi a competiţiilor sportive, fără participarea spectatorilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020. (agerpres)