Măsuri pentru fluidizarea traficului pentru automarfare la graniţa cu Ungaria, după ridicarea restricţiilor

by Dana B.

Ca urmare a faptului că, în data de 01.11.2019, traficul pentru vehiculele de transport marfă a fost restricţionat pe teritoriul Ungariei, deoarece s-a celebrat „Ziua Tuturor Sfinţilor”, dar şi datorită restricţiilor de trafic de la sfârşitul săptămânii (03.11.2019), în prezent se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă în punctele de trecere a frontierei pe sensul de ieşire din ţară la graniţa comună, ceea ce a determinat o creştere a timpului de asteptare pentru acest tip de mijloace de transport.

În plus, creşterea timpului de aşteptare pentru automarfare este generată,  de faptul că, începând cu 1 noiembrie a.c., autorităţile de frontieră maghiare verifică achitarea amenzilor pentru sancţiunile contravenţionale aplicate pe teritoriul Ungariei (exemplu: neplata taxelor de drum), de către conducătorii mijloacelor de transport marfă.

 Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare. Menţionăm faptul că la frontiera cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară. În baza protocoalelor bilaterale, P.F.R. poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal şi de către autoritățile ungare.

 De la ridicarea restricțiilor (începând din data de 03.11.2019, ora 23.00, ora României), prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judeţelor Arad şi Bihor, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de aproximativ 3.000 automarfare, din care aproximativ 2.000 numai pe sensul de ieşire din ţară.

Menţionăm că timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar, de polițiștii de frontieră români, se păstrează în media de 2-3 minute/camion.

 A fost mărit numărul arterelor de control la automarfare, pe sensul de ieşire, astfel în P.T.F. Nădlac II sunt deschise patru fluxuri de control, la P.T.F. Borş trei, iar  la P.T.F. Vărşand două fluxuri.

 Recomandări:

Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line care este disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Facebook Comments