Măsuri luate pentru combaterea focarului de pestă porcină africană de la Arad

by Cristian Dobre

Urmare a suspiciunii confirmate privind existența unui focar de pestă porcină în Municipiul Arad, astăzi la Instituția Prefectului – Județul Arad a avut loc o nouă ședință a Comitetului Local de Combatere a Bolilor, prezidată de doamna Prefect al Județului Arad, Florentina Horgea. În cadrul ședinței, reprezentanții Direcției Sanitar  Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au prezentat că s-au instituit o zonă de protecție și o zonă de supraveghere pe raze de 3, respectiv 10 kilometri în jurul în jurul focarului. De asemenea, DSVSA a realizat desinfecții repetate ale zonelor și autovehiculelor unde au fost ținuți porcii infestați. Stabilirea celor două zone presupune efectuarea unui recensământ al exploatațiilor de porcine, dar și alte activități efectuate în comun cu reprezentanții celorlalte instituții prezente la ședință, în conformitate cu prevederile Manualului operațional pentru intervenția în focarele de pestă porcină africană.

În urma ședinței CLCB de astăzi, au fost stabilite următoarele măsuri:

  • Continuarea eforturilor de găsire a carcaselor celor 16 porci din lotul de 21 aruncați în două zone de la marginea Municipiului Arad (cartier Sânicolau Mic, ieșire spre Șofronea) de către cetățeanul la domiciliul căruia a fost declarat focarul – pentru cei 5 porci morți care au fost găsiți și incinerați fiind confirmată infestarea cu pestă porcină africană. La aceste operațiuni participă efective ale structurilor M.A.I.;
  • Transmiterea de circulare către primării și medicii veterinari din toate localitățile județului privind informarea persoanelor care dețin porci despre interzicerea transportării acestora între exploatații. Animalele care vor fi găsite înafara locuințelor sau spațiilor de adăpost și care nu sunt înregistrate legal la medicii veterinari vor fi sacrificate. Transportul/mutatul animalelor poate fi făcut doar cu avizul medicilor veterinari;
  • La sesizarea reprezentanților DSVSA privind existența unui număr de trei porci neînregistrați legal în zona gropii de gunoi de la marginea cartierului Sânicolau Mic, unde au fost găsite cele 5 animale infestate, s-a luat decizia sacrificării și incinerării acestora în cursul zilei de astăzi;
  • Efectuarea de controale amănunțite în târgurile de animale autorizate sau neautorizate;
  • Echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean Arad și DSVSA organizează verificări la intrarările în Județul Arad dinspre Județul Bihor, zona de unde provin animalele infestate, pentru identificarea eventualelor transporturi de porci;
  • Accelerarea măsurilor privind identificarea zonelor unde să fie îngropate cadavrele animalelor infestate.

„Este foarte important ca arădenii crescători de animale să fie foarte atenți și să țină legătura în permanență cu medicii veterinari care le pot transmite măsurile de prevenire ce trebuie luate. Autoritățile s-au mobilizat și vor aplica strict toate prevederile pentru a limita răspândirea virsului pestei porcine africane pentru care specialiștii nu au găsit încă un antidot. Monitorizăm atent situația, facem toate eforturile posibile pentru a preveni răspândirea bolii însă trebuie ca și crescătorii de animale să conștientizeze pericolul și să ne ajute deoarece ei sunt primii care pot avea de pierdut”, a declarat Prefectul Județului Arad, Florentina Horgea.

 

 

 

Facebook Comments