Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea, a participat, alături de adjunctul IPJ Arad, comisarul şef de poliţie Nicolae Bătrîn, directorul DSVSA Arad, dl Viorel Agud, inspectorul șef al ISU Arad, lt. col. Cristian Gârbău, inspectorul șef al IJJ Arad, col. Claudiu Daniel Burlan și reprezentanți ai Poliției de Frontieră și ai Gărzii de Mediu, la o videoconferință pe tema împiedicării proliferării pestei porcine, susținută de Ministrul Agriculturii, dl Petre Daea, împreună cu Ministrul Apărării Naționale, dl Mihai Fifor, Ministrul Apelor și Pădurilor, dl Mihai Deneș, respectiv Dr. Geronimo Răducu Brănescu, Secretar de Stat, președintele ANSVSA.
În cadrul videoconferinței s-a insistat în mod deosebit pe activitatea de informare a populației cu privire la pericolul reprezentat de pesta porcină africană, în așa fel încât, dacă situația o va impune, oamenii să recunoască semnalmentele bolii și să informeze organele abilitate cu privire la existența ei. De asemenea, dincolo de dialogul aplicat purtat cu reprezentanții județelor unde pesta porcină a fost semnalată, județelor care nu au focare de infecție li s-a solicitat să rămână în alertă.
La nivelul județului Arad, Comitetul Local de Combatere a Bolilor a luat măsura activării centrului local de combatere a bolilor, în contextul unor întâlniri cu agenții economici din județ care dețin ferme de suine, încheindu-se protocoale cu aceștia pentru aplicarea măsurilor de bio-securitate. De asemenea, Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor a luat o serie de măsuri suplimentare, precum: instituirea de filtre de control, la limita cu județul Bihor, pentru verificarea transporturilor de animale; închiderea târgurilor autorizate de animale și verificarea, de către Poliție, a vânzărilor ilegale de animale, în special în localitățile unde în mod obișnuit se desfășoară astfel de târguri; constituirea, prin Ordin de Prefect, a unor comisii mixte, pentru identificarea locurilor care întrunesc condițiile pentru îngroparea animalelor moarte; conștientizarea culegătorilor de ciuperci cu privire la răspândirea virusului, prin acțiuni ale unităților administrativ-teritoriale și ale Poliției; intensificarea controalelor pe fondurile de vânătoare și transmiterea către acestea a solicitării de intensificare a vânătorii.
„În urma măsurilor luate acum câteva zile de Comitetul Local de Combatere a Bolilor, începând de astăzi va începe, în județ, acțiunea de distribuire de pliante către populație, conținând informații despre pesta porcină africană, cu scopul de a-i avertiza pe oameni asupra acestei maladii. Organelor abilitate din teritoriu li s-a solicitat să se implice în activitățile preventive privind pesta porcină, urmând să aibă loc inclusiv întâlniri cetățenești pe această temă. Evitarea proliferării pestei porcine pe teritoriul județului nostru constituie o prioritate pentru noi și vom face tot ce este nevoie pentru a ne situa în afara pericolului.” – Florentina Horgea, Prefectul Județului Arad.