MARTIAN ARUNCA BOMBA: LUNI VINE LA ARAD SI PROMITE CA PLATESTE TOATE RESTANTELE!

by Sorin Haut

Nu e zi fără şocuri la UTA, echipa fanion trecând pritr-o perioadă cu adevărat importantă a existenţei sale. În timp ce toată lumea vorbea zilele trecute despre faliment şi că Bătrâna Doamnă este ca şi moartă, Adrian Marţian a apărut de nicăieri şi a lansat o veste bombă. Chiar dacă echipa a retrogradat matematic în Liga a III-a, cel poreclit “Împăratul” este decis să ţină UTA în viaţă, sau cel puţin aşa promite. Reprezentanţii conducerii clubului au fost anunţaţi astăzi de Marţian că luni, 26 mai, va fi o zi în care vor fi plătite toate restanţele faţă de jucători şi angajaţi, plus alte posibile cheltuieli legate de stadion şi deplasări.

Dorin Mişca: “După estimările mele, ar fi vorba de aproximativ 150.000. de euro”

Mi-a comunicat că luni dimineaţă este la Arad şi va plăti toate restanţele, după care de la ora 17 va susţine o conferinţă de presă. Chiar m-a rugat să facem un calcul, pentru a vedea care sunt restanţele, iar după estimarea noastră ar fi vorba despre o sumă între 150.000 şi 180.000. de euro. Vrea să plătească tot, pentru a da drumul planului de reorganizare. Este o veste foarte bună pentru UTA şi chiar ne-am bucura să se confirme, m-a surprins şi pe mine anunţul”, ne-a declarat directorul executiv al UTA-ei, Dorin Micşa. Echipa are etapă liberă în week-end, când ar fi trebuit să joace în play-out, cu Universitatea Craiova. Primăria nu a notificat nici până astăzi clubul, cu privire la dreptul de folosire al stadionul Francisc Neuman, unde UTA are datorii mari.

Nicio notificare din partea Primăriei

Nu e venit nimeni nici sâmbătă să ne spună să nu jucăm sau că nu avem dreptul să intrăm pe stadion. Aşteptam la club o notificare din partea celor de la Primărie, dar nu a venit nimic. Juniorii se antrenează pe ICRTI, sperăm să se rezolve şi această problemă şi să fie plătite şi restanţele către Primărie”, mai spune Dorin Micşa. Rămâne să vedem ce se va întâmpla la UTA, pentru că nu trece o zi fără să avem parte de surprize mari. De această dată promisiuni de mai bine, dar nimic concret. Nu mai e mult până luni.

Facebook Comments