Marius Sulincean: ”PNL Arad mimează în continuare că administrează judeţul. O face prost şi în detrimentul cetăţenilor”

by Andreea Radu

“Operate cu cap, rectificările bugetare îşi au rolul lor bine definit în actul administrativ naţional, judeţean sau local, nu şi atunci când sunt instrumentate de conducerea liberală a CJA, campioană a excedentului bugetar şi a fondurilor publice necheltuite”, spune Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean Arad.

Ne-am convins cu toţii cât de îngust este orizontul de gândire şi acţiune a liderilor PNL Arad care conduc destinele judeţului. Ieri ne-au prezentat în şedinţa CJA o nouă mostră a incapacităţii lor de a elabora şi a parcurge o strategie viabilă, favorabilă destinelor regiunii şi a cetăţenilor. Pentru Cionca şi Bîlcea o rectificare bugetară înseamnă mutarea fără noimă a unor fonduri din stânga în dreapta, fără a ţine cont de priorităţile reale. Nu mă va contrazice nimeni când afirm că urgenţa zero sunt drumurile judeţene, capitol la care PNL a căzut pe rând toate examenele.

Vă dau câteva exemple la ordinea zilei, am primit bani de la Guvern şi Uniunea Europeană pentru drumuri județene, inclusiv pentru drumul Arad – Șiria – Pâncota – Buteni, care arată în continuare ca după bombardament. De doi ani, cei de la PDL Arad nu sunt în stare să finalizeze nici măcar licitația. Situaţia nu este diferită nici când vine vorba despre aşa zisele lucrări finanţate din bugetul CJA, unde manoperele…dacă se fac, se execută cu o lentoare teribilă iar rezultatele finale sunt dezolante sub raportul calităţii. 

Nu mai vorbesc despre Sănătate, unde greul îl duce tot Guvernul României. Reamintesc că Executivul a finanțat prin PNDL construcția unui spital psihiatric modern la Căpâlnaş, cu 75 de paturi, grupuri sanitare de înaltă calitate și toate condițiile pentru un tratament psihiatric adecvat. Nici măcar cu fonduri guvernamentale pe tavă, liderii PNL nu se învoiesc să se apuce de treabă și în absența oricărei viziuni preferă să arunce banii pe chirii scumpe într-un amplasament care și-a depășit demult condiția de eficiență și confort.

Cam astfel stau în realitate lucrurile iar banii necheltuiţi se acumulează exponenţial şi se transformă, an de an, într-un excedent bugetar uriaş. Avem în schimb muzică, mici şi bere, manifestări pseudo-culturale care costă cât festivalurile naţionale, în timp ce oamenii îşi distrug maşinile zilnic pe drumurile judeţului. Până când domnilor această bătaie de joc nemeritată ?” , afirmă Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean Arad.

 

Facebook Comments