Consilierul judeţean PSD Marius Sulincean semnalează noile abuzuri ale preşedintelui CJA Iustin Cionca, care în loc să-şi repecte prerogativele legale ale funcţiei preferă să se comporte ca un prim-secretar comunist, admonestându-l lipsit de eleganţă pe primarul din Moneasa, Ioan Herbei.
„Sesizez în demersul autoritarist a lui Cionca o atitudine comună tuturor baronilor şi latifundiarilor PDL care cred că totul li se cuvine şi pot împărţi ordine în stânga şi în dreapta funcţionarilor şi gospodarilor cinstiţi care lucrează doar în folosul comunităţii.Îi reamintesc acestuia că în virtutea articolului 120, aliniatul 1 din Constituţie, primarii din judeţ nu se subordonează preşedintelui CJA, aspect reglementat şi de legea nr 215/2001, legea administraţiei publice locale care în articolele 2, 3, 4 şi mai ales 6 subliniază foarte clar acest fapt.Remarc o serie de reminescenţe comportamentale şi nostalgii comuniste în atitudinea fruntaşului pecican, care are tendinţa de a controla tot ce mişcă în judeţ precum un vătaf de moşie.Oare unde am mai întâlnit genul acesta de atitudine ? La Falcă evident ! Tovarăşul său de drum care încearcă să pună presiune asupra consilierilor locali ai opoziţiei, să reducă presa democratică la tăcere şi în general să impună un singur punct de vedere, cel care îi aparţine.
Cionca, îmbrăţişează şi el acest model şi în timp ce se joacă de-a tovaraşul Aron sau tovarăşa Pugna, vrea să-i aducă la ordin pe primarii din judeţul Arad.Ne mai miră atunci că vrea „să schimbe placa” cu primarul localităţii Moneasa, Ioan Herbei ?
El se face că uită faptul că un primar este ales uninominal de o comunitate întreagă, în timp ce funcţia pe care o ocupă „vătaful portocaliu” rezultă în urma unor negocieri politice în sânul Consiliului Judeţean, cu alte cuvinte „măreţul preşedinte” nu este în fond altceva decât un consilier judeţean normal.Este bine să-şi aducă aminte, măcar din când în când ! După gogomănia aceea cu „Poliţia Lucrărilor” mai lipseşte să-şi dorească înfiinţarea unei structuri poliţieneşti de control politic.Pentru că actualul său comportament asta denotă”, afirmă consilierul judeţean PSD Marius Sulincean.