Tenismanul arădean Marius Copil s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului challenger de la Biel/Bienne (Elveţia), dotat cu premii totale de 118.000 de euro, după ce l-a învins pe cehul Marek Gengel cu 6-4, 6-3.
Copil (32 ani, 422 ATP), venit din calificări, a obţinut victoria după o oră şi 12 minute.
Românul a reuşit 9 aşi, faţă de 6 ai adversarului, dar arădeanul nu şi-a pierdut serviciul în acest meci, salvând toate cele patru mingi de break ale lui Gengel (27 ani, 267 ATP).
Marius Copil şi-a asigurat un cec de 1.900 de euro şi 14 puncte ATP. Următorul adversar al lui Copil va fi elveţianul Dominic Stricker, principalul favorit, sau kazahul Beibit Jukaev. (AGERPRES)
Facebook Comments