Marius Copil nu va participa în acest an la US Open, chiar dacă turneul de Mare Șlem va fi organizat conform programării inițiale, în perioada 31 august – 13 septembrie. Tenismenul arădean a anunțat acest lucru într-o declarație oferită celor de la Radio Timișoara, având de asemenea îndoieli serioase cu privire la reluarea turneelor de tenis în 2020, cauza fiind pandemia de COVID-19. Clasat pe locul 187 ATP, „Tunarul din Carpaţi” a avut anul trecut cel mai lung parcurs la US Open, fiind eliminat în turul al doilea al tabloului principal, scor 6-3, 6-2, 6-2, de către francezul Gael Monfils.
La ediţia din septembrie ar fi urmat să joace în calificări. Proaspăt tătic, Marius Copil se află în această perioadă pe litoral, unde se antrenează alături de Horia Tecău, pentru ca finalul acestei săptămâni să îl prindă la un meci demonstrativ pe Someş, alături de Simona Halep, Tecău și câștigătoarea turneului amical de la Cluj-Napoca.