Nu mai puţin de opt jucători români de tenis (şapte la feminin şi unul la masculin) vor evolua în calificările pentru tablourile principale de simplu ale turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, care va debuta luni la arenele de la Flushing Meadows. Gabriela Ruse este cap de serie numărul şapte şi o va înfrunta pe Veronica Cepede Royg (Paraguay), Irina Bara, numărul 13 pe lista capilor de serie, o va întâlni pe Caroline Dolehide (SUA), iar Jaqueline Cristian este cap de serie numărul 26 şi va juca împotriva franţuzoaicei Chloe Paquet.
Monica Niculescu va primi replica australiencei Maddison Inglis, cap de serie numărul 28, Mihaela Buzărnescu va debuta contra polonezei Katarzyna Kawa, Gabriela Talabă o va înfrunta pe americanca Robin Anderson, în timp ce Irina Fetecău o va întâlni pe principala favorită a fazei preliminare, croata Ana Konjuh. La masculin, primul adversar al arădeanului Marius Copil este bulgarul Dimităr Kuzmanov.
Direct pe tabloul principal de simplu la feminin au intrat cinci românce, Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Patricia Ţig şi Ana Bogdan. Meciurile din calificări debutează marţi. Meciul lui Copil, locul 228 ATP, cu Kuzmanov, al 231-lea jucător din ierarhia mondială, se va juca la noapte. Tenismenul arădean l-a învins pe bulgar în luna iunie a acestui an cu 2-0 la seturi, în calificările de la Wimbledon.