Tenismanul român Marius Copil a fost învins de italianul Giulio Zeppieri, cu 6-2, 6-3, miercuri, la Paris, în runda a doua a calificărilor pentru tabloul principal al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, scrie agerpres.ro.
Copil (31 ani, 246 ATP) s-a înclinat după doar 59 de minute în faţa lui Zeppieri (20 ani, 215 ATP), care trecuse în primul tur de conaţionalul său Andreas Seppi cu 6-3, 6-4.
Italianul a avut procentaje net superioare la serviciu, 88%-67% la punctele câştigate cu primul, 78%-38% la al doilea. Dacă la mingile direct câştigătoare (winners), Zeppieri a fost mai bun, 17-12, Copil a făcut de trei ori mai multe erori neprovocate, 20-6.
Copil s-a ales cu un cec de 16.000 de euro şi 8 puncte ATP.
Facebook Comments