România va fi reprezentată de un jucător pe tabloul principal de simplu de la Wimbledon. Tenismenul arădean Marius Copil a depăşit şi ultimul obstacol din calificări şi va juca în premieră în turul 1 la cel mai important turneu pe iarbă din lume.
În ultimul tur al calificărilor, Copil (174 ATP) a trecut în această seară în trei seturi, 7-5, 7-5, 6-4, după o oră şi 53 de minute de joc, de italianul Thomas Fabbiano, aflat 60 de poziţii mai sus în clasamentul mondial, pe 114.
În tururile precedente ale calificărilor, arădeanul i-a mai învins pe chinezul Di Wu (158 ATP), scor 6-1, 6-2, şi pe francezul Kenny De Schepper (139 ATP), scor 7-5, 6-4.
Copil n-a mai ajuns niciodată până în acest an pe tabloul principal de la Wimbledon. Performanţa maximă la un turneu de Grand Slam o reprezintă turul doi, atins la Australian Open în 2015.
Sursă: digisport.ro
MARIUS COPIL – ÎN PREMIERĂ PE TABLOUL DE LA WIMBLEDON!
Facebook Comments
previous post