Rusul Daniil Medvedev a urcat o poziţie faţă de săptămâna trecută şi ocupă locul al doilea în ierarhia mondială a jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), dată publicităţii luni, o premieră pentru el. Medvedev, care a câştigat titlul la Marsilia în acest weekend, după ce a jucat finala turneului Australian Open, luna trecută, a făcut rocada în clasament cu spaniolul Rafael Nadal, care nu a mai jucat după turneul de la Melbourne din cauza unei accidentări. Rusul se află la peste două mii de puncte de liderul Novak Djokovic, în timp ce Nadal se află pe poziţia a treia, la 270 de puncte de Medvedev.
Medvedev a devenit astfel primul jucător în afara lui Roger Federer, Novak Djokovic, Andy Murray şi Rafael Nadal care ocupă locul al doilea după australianul Lleyton Hewitt, în iulie 2005. Arădeanul Marius Copil este în continuare românul cel mai bine clasat şi a urcat şase locuri, aflându-se pe 218, după semifinala jucată la turneul challenger de la Sankt Petersburg. La dublu, Horia Tecău a reuşit să avanseze o treaptă şi se află pe 23.
Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 12.008 puncte
2 (3). Daniil Medvedev (Rusia) 9.940
3 (2). Rafael Nadal (Spania) 9.670
4 (4). Dominic Thiem (Austria) 8.625
5 (5). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 6.765
6 (6). Roger Federer (Elveţia) 6.375
7 (7). Alexander Zverev (Germania) 5.635
8 (8). Andrei Rublev (Rusia) 5.011
9 (9). Diego Schwartzman (Argentina) 3.640
10 (10). Matteo Berrettini (Italia) 3.453
…………………………………………………..
218 (224). Marius Copil 303
388 (386). Filip Cristian Jianu 112
497 (498). Alexandru Jecan 73
538 (539). Nicholas David Ionel 61
628 (700). Dragoş Nicolae Mădăraş 41. (agerpres)