Marius Copil e la un pas de tabloul principal al Roland Garros

by Sorin Haut

Marius Copil e la o victorie distanță de calificarea în premieră pe tabloul principal de la Roland Garros, după ce l-a învins, miercuri, pe Ilya Ivashka din Belarus, cu 6-2, 6-2, într-o oră și 12 minute.

În ultimul tur al calificărilor, cel mai bine clasat jucător din România îl va întâlni pe germanul Peter Gojowczyk, într-un meci care va avea loc vineri.

Luni, în primul tur al calificărilor, Copil, principal favorit în această fază preliminară a celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, a trecut de canadianul Denis Shapovalov, cu 6-0, 4-6, 6-2.

Asemeni lui Marius Copil, nici viitorul său adversar, Gojowczyk, cap de serie numărul 31 în calificări, n-a jucat niciodată pe tabloul principal al Open-ului de la Paris.

Meciurile de pe tabloul principal de la Roland Garros vor începe duminică, 28 mai.

Copil ocupă, în acest moment, locul 93, în clasamentului ATP, asta după, în urma Masters-ului de la Madrid, unde a fost eliminat în turul secund de liderul mondial, Andy Murray, el a ajuns în premieră în Top 100, până pe poziția cu numărul 90.
Sursă: digisport.ro

Facebook Comments