Întâlnirea de Cupa Davis dintre România şi Suedia, contând pentru turul I al play-off-ului pentru menţinerea în Grupa I a Zonei Euro-africane, va avea loc în perioada 12-14 septembrie, la Arenele BNR din Bucureşti, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
Căpitanul nejucător Andrei Pavel a declarat că i-a convocat pe cei mai buni jucători de tenis pe care îi are România în acest moment, atât la simplu, Adrian Ungur şi arădeanul Marius Copil, cât şi la dublu, Horia Tecău şi Florin Mergea. „Avem o echipă bună, mai bună dacă ne luăm după clasament, închegată, determinată şi sperăm ca împreună să trecem de emoţiile acestui baraj al Grupei I. Aşteptăm cât mai mulţi fani ai tenisului şi ai jucătorilor noştri să vină să ne susţină în întâlnirea cu Suedia pentru că ştiu cât de important este să simţi încurajarea propriului public”, a spus Pavel.
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, s-a declarat încrezător înaintea întâlnirii cu Suedia. „A venit timpul să mai înclinăm puţin balanţa întânirilor directe România-Suedia. Chiar dacă Suedia este deţinătoare a 7 trofee de Cupa Davis şi ne-a învins în ambele întâlniri de până acum, sunt sigur că echipa pe care o vom alinia anul acesta va face tot ce îi va sta în putinţă pentru a câştiga cele trei puncte necesare pentru victorie. În plus, vom avea susţinea propriilor fani pe care îi aşteptăm să umple Arena Centrală”, a afirmat el.
Echipele de Cupa Davis ale României şi Suediei s-au mai întâlnit de două ori până acum, în 1979 şi 2009, ambele întâlniri fiind câştigate de nordici.
Sursă: mediafax.ro