Consilierul municipal Marin Lupaş a fost plăcut impresionat de reacţia arădenilor faţă de problemele semnalate în proiectul de dezvoltare a ştrandului. „Mai există spirit civic, mai există atitudine, mai există speranţă! Miercuri arădenii au umplut sala Ferdinand şi au spus NU intenţiei administraţiei locale de a construi un pod auto pe malul Mureşului, în zona Parcului Copiilor. Arădenii s-au opus mai multor idei abuzive de a dispune de ştrand după bunul plac, de a demola căsuţele etc. Avem nevoie de un proiect de dezvoltare a ştrandului, avem nevoie de integrarea Cetăţii în viaţa urbană a Aradului, dar proiectele trebuie gândite cu înţelepciune. Arădenii prezenţi au contestat modul în care administraţia Falcă a contribuit la degradarea ştrandului! Mă bucur că arădenii au venit în număr mare şi au susţinut deschis şi cu curaj ceea ce am spus de luni: nu acceptăm un proiect care ar distruge practic Malul Mureşului. Proiectul prezentat de arhitecţii mandataţi de administraţia locală prevede un pod rutier în capătul străzii Praporgescu, unde se termină noul Parc al Copiilor. Mă bucur că oamenii au înţeles potenţialul distructiv al acestei iniţiative, cine oare ar duce copiii să se joace la piciorul unui pod intens circulat? O iniţiativă care ar segmenta şi ar da o lovitură grea locului de promenadă preferat al arădenilor, Faleza Mureşului. Cei prezenţi au cerut ca ştrandul şi în viitor Cetatea să fie un punct de atracţie pentru cei care ies la aer curat, nu un nod de circulaţie rutieră sau o centură de tranzit între cartiere. Păcat că domnul primar Falcă nu a participat la consultare, pentru a le răspunde arădenilor. Este cu atât mai regretabil că a înţeles să transmită prin comunicate de presă informaţii neadevărate despre ce s-a discutat acolo. Nu este adevărat că vreun reprezentant al PSD ar fi spus că nu doreşte preluarea Cetăţii. Sper că administraţia locală va ţine cont de opiniile exprimate foarte coerent (uneori cu vehemenţă), că nu au derulat aceste consultări pentru a face în final ceea ce doreşte. De asemenea, sper că arădenii vor continua să lupte pentru ceea ce vor să devină Aradul lor: un oraş aerisit, curat, ordonat, respirabil, cât mai verde, care îşi respectă cetăţenii şi tradiţiile. Un pas a fost făcut, domnul primar a anunţat deja că nu vor fi demolate căsuţele. Rămâne să renunţe şi la ideea aberantă a podului rutier”, a spus Marin Lupaş.
MARIN LUPAS, DESPRE DEZBATEREA PRIVIND STRANDUL: „MAI EXISTA SPIRIT CIVIC, MAI EXISTA ATITUDINE, MAI EXISTA SPERANTA!“
Facebook Comments
previous post