MARII DISPARUTI DIN LUMEA SPORTULUI IN 2014

by Sorin Haut

Anul 2014 va rămâne unul trist în lumea fotbalului, care a rămas fără doi dintre cei mai mari jucători din istorie: Eusebio, starul echipei Benfica şi al Portugaliei, şi legendarul Alfredo Di Stefano, vedeta Real Madrid-ului din anii ’50-60.

Şi Formula 1 este în doliu după decesul australianului Jack Brabham, triplu campion mondial la piloţi.

IANUARIE:

5. Fotbal. Eusebio a încetat din viaţă la 71 de ani, după ce a suferit o criză cardiacă. Originar din Mozambic, legendarul atacant cu 41 de goluri în 64 de selecţii, numit Pantera Neagră, a condus naţionala la locul trei la Cupa Mondială din 1966, unde a fost principalul marcator. La Benfica, el a marcat 733 de goluri, fiind de două ori cel mai bun marcator european, în 1968 şi 1973, şi a câştigat totul: Liga Campionilor (1962), Balonul de Aur (1965), de 11 ori campionatul (între 1961 şi 1975) şi de cinci ori Cupa Portugaliei.

6. Hochei pe gheaţă. Karel Gut, selecţioner al echipei Cehoslovaciei, campioană mondială în 1976 şi 1977, a încetat din viaţă la 86 de ani. Fostul fundaş al echipei Sparta Praga a jucat 114 meciuri pentru Cehoslovacia, a participat de trei ori la Jocurile Olimpice şi de cinci ori la Campionatul Mondial. Selecţioner între 1973 şi 1979, el a condus timp de zece ani federaţia cehă.

16. Box. Mexicanul Jose Sulaiman, preşedinte al WBC (World Boxing Council) din 1975, moare la 82 de ani. Spitalizat de la finalul anului 2013 pentru probleme cardiace, el a fost antrenor, arbitru şi promotor, înainte de a intra în WBC în 1968. Sub conducerea sa, WBC a luat numeroase măsuri în favoarea siguranţei pugiliştilor, cum ar fi reducerea meciurilor de la 15 la 12 reprize.

FEBRUARIE

1. Fotbal. Luis Aragones, câştigător al Euro-2008 cu Spania, a murit la 75 de ani. Fost jucător şi antrenor la Atletico Madrid, el a mai condus numeroase echipe din campionatul Spaniei. Aragones a fost unul dintre artizanii ridicării Spaniei, fixând sistemul de pase („tiki-taka”). El a antrenat mai multe echipe în 35 de ani, între care Atletico de trei ori, alături de care a câştigat titlul în 1977 şi de trei ori Cupa Spaniei, dar şi FC Barcelona (1987-88), alături de care a câştigat Cupa Spaniei.

12. Fotbal. Danemarca deplânge dispariţia, la 76 de ani, a fostului selecţioner, Richard Möller Nielsen, care a condus echipa la primul titlu european în 1992. Rămas şase ani la conducerea (1990-1996), el a fost şi selecţioner al Finlandei (1996-1999) şi Israelului (2000-2002).

MARTIE

20. Fotbal. Hilderaldo Luiz Bellini, fundaş central şi căpitan al Braziliei campioană mondială în 1958, a murit la 83 de ani. La victoria de la CM din 1962, el a fost doar rezervă. A jucat pentru Vasco de Gama, Sao Paulo FC şi Atletico Paranaense şi are o statuie în faţa arenei Maracana.

25. Fotbal. Fostul antrenor al echipei FC Barcelona, Tito Vilanova, moare de cancer la 45 de ani. Fost mijlocaş format la club, el a devenit în 2007 secundul lui Pep Guardiola, pe atunci antrenor la echipa a doua, şi l-a urmat şi la prima formaţie. Operat în noiembrie 2011, el i-a luat locul lui Guardiola, plecat în aprilie 2012. Operat din nou la finele anului 2012, el a revenit în ianuarie şi a condus echipa la titlul naţional în mai 2013. În iulie 2013, Vilanova a demisionat după o nouă înrăutăţire a stării de sănătate.

27. Fotbal. Sârbul Vujadin Boskov, fost antrenor la Real Madrid şi Sampdoria Genova, fost selecţioner al Iugoslaviei, a încetat din viaţă la 83 de ani. El a condus Realul la titlul de campioană a Spaniei în 1980, apoi în finala Cupei Campionilor Europeni din 1981. Cu Sampdoria, el a câştigat de două ori Cupa Italiei, în 1988 şi 1989, Cupa Cupei în 1990 şi campionatul Italiei în 1991.

MAI

19. Automobilism. Triplul campion mondial de Formula 1 (1959, 1960, 1966) Jack Brabham a murit la 88 de ani, după o lungă boală. Australianul a câştigat primele două titluri cu echipa Cooper, înainte de a se impune în 1966 pe un monopost al propriei echipe. În 1959, după ce a rămas fără combustibil la Grand Prix-ul SUA, el şi-a împins monopostul până la linia de sosire, terminând al patrulea şi devenind primul australian campion mondial de F1. Între 1955 şi 1970, el a înregistrat 14 victorii în 126 de Grand Prix-uri.

IUNIE

13. Fotbal. Portarul ungur Gyula Grosics, membru al legendarei echipe a Ungariei din anii ’50, a murit la 88 de ani. El a jucat de 86 de ori în naţională, între 1947 şi 1962. Campion olimpic în 1952, finalist la Cupa Mondială din 1954, el a participat şi la Cupa Mondială din 1958 şi la cea din 1962. În 1953, a fost unl dintre eroii celebrului meci de pe Wembley, în care Ungaria a provocat prima înfrângere a Angliei de pe teren propriu pe Wembley în 90 de ani.

IULIE

7. Fotbal. Doliu la Real Madrid. Alfredo Di Stefano, legendarul atacant de origine argentiniană, moare la 88 de ani. Poreclit «Săgeata blondă», el a jucat mai întâi pentru River Plate, Huracan şi Miloniaros din Bogota, venind apoi la Real, în 1953. Cinci Cupe ale Campionilor Europeni – 1956 -1960, 8 campionate şi Cupa Spaniei vor marca parcursul său la Real până în 1963. Dublu câştigător al Balonului de Aur (1957 şi 1959), el a fost de cinci ori cel mai bun marcator din campionatul Spaniei. Di Stefano şi-a încheiat cariera la Espanol Barcelona, iar apoi a devenit antrenor, câştigând cu Valencia Cupa Spaniei în 1980. Internaţional argentinian de 7 ori, el are 31 de selecţii în naţionala Spaniei şi 23 de goluri.

30. Fotbal. Julio Grondona, şeful federaţiei argentiniene (AFA) de 35 de ani şi vicepreşedinte FIFA, a încetat din viaţă din cauza unei crize cardiace la 82 de ani. El a preluat şefia AFA în aprilie 1979, în timpul dictaturii militare, fiind numit de viceamiralul Carlos Lacoste. În ultima vreme, el fusese acuzat de nereguli în gestionarea banilor pentru drepturile televizate din campionatul argentinian.

AUGUST

5. Atletism. Sportiva ungară Angela Nemeth, campioană olimpică la aruncarea suliţei în 1968, a murit la 68 de ani, după o lungă boală.

23. Fotbal. Atacantul camerunez al echipei JS Kabylie, Albert Ebossé, 24 de ani, moare la spitalul la care a fost transportat după ce a fost lovit de un obiect aruncat din tribune la finalul meciului cu USM Alger (2-1), din campionatul Algeriei.

SEPTEMBRIE

13. Fotbal. Fostul atacant iugoslav Milan Galici (51 selecţii şi 37 goluri între 1959 şi 1965) a murit la 76 de ani. Campion olimpic în 1960, el a fost finalist cu Iugoslavia la Euro în acelaşi an. La Partizan Belgrad (1959-1965), Galici a marcat 165 de goluri şi a câştigat de patru ori campionatul de patru ori, înainte de a trece la Standard Liege (1966-1970) alături de care a fost de două ori campion al Belgiei. El şi-a încheiat cariera la Reims (1970-1973).

20. Ciclism. Rutierul belgian de origine italiană Pino Cerami a murit la 92 de ani, după o lungă boală. În 1960, el a câştigat Paris-Roubaix, la Fleche Wallonne şi a ocupat locul trei la Campionatul Mondial.

OCTOMBRIE

5. Automobilism. Fostul pilot de Formula 1 Andrea De Cesaris, 55 de ani, a murit într-un accident de motocicletă la Roma. El a disputat 208 Grand Prix-uri între 1980 şi 1994 pentru Alfa Romeo, McLaren şi Jordan, ocupând de două ori locul doi în Germania şi Africa de Sud, în 1983, pentru Alfa Romeo.

20. Atletism. Sportiva cehă Miloslava Rezkova, campioană olimpică la săritura în înălţime la JO din Mexic din 1968, a murit la 64 de ani, după o lungă boală. Ea a creat o mare surpriză după ce a devenit campioană olimpică la 18 ani, sărind 1,82 m deşi cea mai bună performanţă a sa era 1,66 m la începutul anului. Ea a fost şi campioană europeană în 1969.

24. Atletism. Sud-africanul Mbulaeni Mulaudzi, 34 de ani, medaliat cu argint la JO-2004, campion mondial în sală în acelaşi an, a murit într-un accident rutier. Vicecampion mondial în sală (2006 şi 2008), el se retrăsese din competiţie în 2013.

26. Fotbal. Căpitanul Africii de Sud, Senzo Meyiwa (27 ani, 7 selecţii), a murit împuşcat la Vosloorus, un cartier din Johannesburg. Portarul echipei Orlando Pirates se afla la prietena sa când au fost jefuiţi, hoţii cerând BANI şi telefoane mobile înainte de a deschide focul.

29. Fotbal. Fostul internaţional suedez Klas Ingesson (57 selecţii), care suferea de cancer din 2009 a murit la 46 de ani. El a jucat în naţionala Suediei, locul trei la CM-1994 şi a evoluat la Göteborg, PSV Eindhoven, Bari, Bologna şi Marseille. Şi-a încheiat cariera în Italia, la Lecce, în 2001, iar apoi a devenit antrenor.

NOIEMBRIE

17. Fotbal. Ilija Pantelici, fostul portar iugoslav (18 selecţii), a murit la 72 de ani. Campion al Iugoslaviei în 1966 cu Vojvodina Novi Sad, finalist al Euro-1968, el a ajuns la Bastia în 1971. A petrecut trei sezoane şi a disputat o finală de Cupa Franţei în 1972, înainte de a câştiga Trofeul Campionilor. Şi-a încheiat cariera la Paris SG în 1977, iar apoi a antrenat echipa Novi Sad.

24. Hochei pe gheaţă: Legendarul antrenor rus Viktor Tihonov a murit la 84 de ani după o lungă boală. Sub conducerea sa, URSS a obţinut de opt ori titlul mondial, între 1979 şi1990, şi trei titluri olimpice în 1984, 1988 şi 1992. El şi-a asumat conducerea echipei şi după căderea URSS, când nu s-a obţinut nicio medalie la JO de la Lillehammer, în 1994. Cunoscut pentru stilul său autoritar, el a condus şi ŢSKA Moscova în 2003, înante de a se retrage, în martie 2004.

28. Rugby. Fostul internaţional Jack Kyle, ales cel mai bun jucător irlandez din toate timpurile în 2002, a murit la 88 de ani. Jack Kyle avea 46 de selecţii în naţionala Irlandei.

DECEMBRIE

2. Hochei pe gheaţă. Canada a pierdut un jucător de legendă prin dispariţia lui Jean Béliveau la 83 de ani. Cel mai titrat jucător din istoria NHL, după Maurice Richard, el a câştigat Cupa Stanley de zece ori. Jean Béliveau a marcat 507 goluri pentru Montreal Canadians pentru care a jucat până în 1971.

Sursă: mediafax.ro

Facebook Comments